- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vanghelie: PSD are obligaţia să caute formula pentru o majoritate în CGMB
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, indicat de exit-poll-uri drept câştigător al Primăriei Sectorului 5, a declarat, duminică seara, că PSD are obligaţia să caute o formulă de a asigura o majoritate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Vanghelie: PSD are obligaţia să caute formula pentru o majoritate în CGMB (Imagine: Mediafax Foto)
Vanghelie a spus, după anunţarea rezultatelor sondajelor efectuate în Bucureşti, că a primit victoria lui Sorin Oprescu la Primăria Generală ca pe o victorie împotriva corupţiei.
El a afirmat că, în condiţiile victoriei lui Oprescu, PSD are obligaţia să caute o formulă de a asigura o majoritate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
"Fără PSD nu se poate, vom căuta soluţii alături de Oprescu, fie cu PNL, fie cu alte partide", a spus Vanghelie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Întrebat dacă va negocia o funcţie de viceprimar, în condiţiile în care ocupă prima poziţie pe lista de consilieri ai PSD în Bucureşti, Vanghelie a evitat un răspuns tranşant.
"Vom încerca, e logic să susţinem un viceprimar din partea PSD. Este prematur însă acum, dar este evident că PSD va avea un viceprimar. Deocamdată eu sunt primar la Sectorul 5 şi dacă o să mai doresc ceva o să vă anunţ", a spus Vanghelie.
Candidatul independent la Primăria Capitalei Sorin Oprescu a obţinut 54,5% din voturi la alegerile de duminică, el fiind urmat la o diferenţă de 9 procente de candidatul PDL Vasile Blaga, conform unui exit-poll realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, difuzat de Antena 3. Candidatul independent la Primăria Capitalei Sorin Oprescu a obţinut 54,3 % din voturi la alegerile de duminică, el fiind urmat la o diferenţă de aproape 9 procente de candidatul PDL Vasile Blaga, care a obţinut 45,7%, conform unui exit-poll realizat de INSOMAR şi difuzat de Realitatea TV.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO