Variantă de lucru PDL-PSD: Stolojan- premier, Geoană- preşedinte al Senatului - surse

Una dintre variantele de lucru dezbătute, marţi, la negocierile dintre PSD şi PDL, pentru formarea unei majorităţi guvernamentale, implică desemnarea lui Theodor Stolojan pentru funcţia de premier şi preluarea, de către Mircea Geoană, a funcţiei de preşedinte al Senatului.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Variantă de lucru PDL-PSD: Stolojan- premier, Geoană- preşedinte al Senatului - surse

Variantă de lucru PDL-PSD: Stolojan- premier, Geoană- preşedinte al Senatului - surse

Surse PDL şi PSD au precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, că cele două formaţiuni se află în plin proces de negociere, o variantă care s-a desprins din discuţii, până în acest moment, fiind preluarea de către Theodor Stolojan a funcţiei de prim-ministru, liderul PSD, Mircea Geoană, urmând a deţine în viitoarea construcţie guvernamentală, funcţia de preşedinte al Senatului.

Sursele menţionate au mai precizat că o discuţie mai aplicată privind împărţirea portofoliilor ministeriale între social-democraţi şi democrat-liberali va fi purtată în cursul serii de marţi.

Citeşte şi:

PSD începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului

Miercuri se anunţă premierul

Boc: PDL va avea marţi discuţii cu PSD şi UDMR

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici