- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Variantele lui Iliescu: Guvern monocolor PSD sau colaborare cu PNL
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, marţi seară, la Antena 3, referindu-se la viitoarea formulă de guvernare, că varianta cea mai convenabilă ar fi aceea a unui Cabinet monocolor PSD, iar dacă aceasta nu va fi posibilă, este luat în calcul PNL, însă a exclus "combinaţia" cu PDL.
Variantele lui Iliescu: Guvern monocolor PSD sau colaborare cu PNL (Imagine: Mediafax Foto)
"Cea mai convenabilă variantă, aşa cum arată experienţa noastră de până acum, este aceea în care PSD ar putea avea susţinere parlamentară suficientă, în care, prin acord parlamentar, să rezulte o formulă, aşa cum a fost şi cea a guvernelor Văcăroiu şi Năstase, cu un Guvern practic monocolor, cu un anumit sprijin parlamentar", a afirmat Iliescu, indicând UDMR şi grupul minorităţilor naţionale drept potenţiali susţinători ai unui Guvern al Alianţei PSD-PC.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Fostul şef al statului a apreciat că, dacă un astfel de Guvern nu poate fi realizat, "apare posibilitatea cu PNL".
"Dacă acest guvern monocolor nu va fi posibil, apare posibilitatea cu PNL-ul. Sunt chestiuni care trebuie negociate", a afirmat Ion Iliescu.
El a exclus, însă, colaborarea cu PDL, pe care l-a caracterizat drept "o formaţiune fără contur", dependentă de Traian Băsescu.
"Combinaţia cu PDL-ul este exclusă din cauza lui Băsescu, partidul nu are o fizionomie proprie, ci depinde de Băsescu", a spus preşedintele de onoare al PSD, care a calificat PDL drept "o formaţiune care nu are contur". Iliescu a spus că democrat-liberalii şi-au schimbat, "peste noapte", culoarea politică şi "au devenit populari pentru a intra în Parlamentul European"
"E mai greu cu renegaţii decât cu adversarii", a conchis Ion Iliescu.
De altfel, Iliescu a declarat, marţi, în ultima sa conferinţă de presă în calitate de senator, că Traian Băsescu va comite o eroare dacă nu va respecta viitoarea majoritate parlamentară şi nu va numi un premier susţinut de aceasta, exprimându-şi speranţa ca şeful statului să dea dovadă de "luciditate".
"Trebuie pornit de la constatarea obiectivă a raportului de forţe care se creează în Parlament, respectiv acea combinaţie posibilă parlamentară de asigurare a unei majorităţi parlamentare. Dacă preşedintele (Traian Băsescu, n.r.) ignoră acest lucru, greşeşte, pentru că riscă să provoace ceea ce s-a întâmplat şi după 2004, neţinând seama de realitatea obiectivă din structura Parlamentului", a precizat Iliescu.
El a arătat că, în cazul în care Traian Băsescu nu va ţine cont de viitoarea majoritate parlamentară, va da naştere unor formule care se vor dovedi "improvizaţii", aşa cum a fost în 2004.
În conferinţa de presă, Ion Iiliescu a calificat drept premature orice fel de speculaţii privind viitorul guvern sau premier, întrucât nimeni nu-şi permite să iniţieze negocieri pe această temă, fiecare căutând să câştige cât mai multe voturi.
"Nimeni nu cuplează (la negocieri în acest moment, n.r.), nici PNL, nici PDL. După alegeri se porneşte de la un dat obiectiv, bazat pe ponderea partidelor în Parlament", a arătat Iliescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Realitatea TV, că, în viitorul guvern vor fi minim două partide. Unul dintre moderatori a apreciat, în acest context, că unul dintre cele două partide va trebui, în acea situaţie, să renunţe la funcţia de premier, în condiţiile în care, în prezent, cele mai importante trei partide şi-au desemnat candidaţi pentru acest post. Preşedintele a răspuns: "Da, avem această înţelepciune".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO