Stolojan: Am votat pentru lista de candidaţi cea mai bună
Stolojan, care deschide lista candidaţilor PDL pentru PE, a îndemnat cetăţenii să meargă la vot.
"Nu prea e multă lume aici, pe lista de străzi suntem primii care au votat pe strada noastră, sper ca oamenii să meargă la vot. Este o zi frumoasă şi nu ia mult timp", a spus prim-vicepreşedintele PDL.
Theodor Stolojan a mai spus că speră ca România să se prezinte în Uniunea Europeană măcar cu o participare la vot de 30%, adăugând că acest lucru ar arăta că românilor le pasă şi sunt mândri că sunt în UE.
"Am votat pentru lista de candidaţi cea mai bună şi vom face treabă bună în Parlamentul European", a mai spus Stolojan.