- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vasile Blaga şi Marko Bela s-au ignorat în Senat, la preluarea noilor mandate
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, şi preşedintele UDMR, Marko Bela, s-au ignorat, luni dimineaţă, când s-au întâlnit la studioul foto improvizat în Senat pentru a-i imortaliza pe senatori la început de mandat, deşi au ajuns amândoi în acelaşi timp în faţa studioului foto special amenajat.
Vasile Blaga şi Marko Bela s-au ignorat în Senat, la preluarea noilor mandate (Imagine: Mediafax Foto)
Câştigătorii mandatelor de senator s-au prezentat, luni dimineaţă, la Palatul Parlamentului, pentru depunerea certificatului de senator şi îndeplinirea formalităţilor necesare preluării mandatului.
În jurul orei 10.00, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, şi liderul UDMR, Marko Bela, ambii cu experienţă în activitatea parlamentară, fiind la al doilea mandat, s-au întâlnit în faţa studioului foto improvizat în foaierul sălii de plen, dar au preferat să se ignore reciproc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Primul care a intrat pentru a se fotografia la început de mandat a fost democrat-liberalul, care nu a vrut ca operatorii TV prezenţi să-l filmeze. Ştiind că la ieşire din studioul foto se va întâlni cu preşedintele UDMR, Marko Bela, el a mimat că vorbeşte la telefon, evitând, astfel, o conversaţie cu colegul său din UDMR.
Ceva mai matinali, liberalii Cristian Ţopescu şi Mircea Diaconu s-au numărat printre primii care au venit la noul loc de muncă de la Senat.
Mircea Diaconu s-a arătat încântat că validarea nu a presupus o birocraţie excesivă. "Nu este birocraţie. E normal când intri într-o casă să vezi unde e uşa, clanţa, fotoliul. Nu am fost matinal. Am avut oră fixă - mi s-a spus la ora 9.00, la 9.00 am venit. Matinal eram dacă veneam la ora 5.00 dimineaţa, ceea ce nu s-a petrecut", a spus el.
La rândul său, Cristian Ţopescu a afirmat că prima sa propunere ar fi desfiinţarea lifturilor din Palatul Parlamentului, pentru a testa condiţia fizică a aleşilor.
"Nu am emoţii. Sunt la primul meu mandat, nu ştiu dacă va fi şi ultimul, şi mă pot considera, în ciuda unei vârste, un boboc în Parlament. E prima dată când am deschis uşa acestei instituţii şi mă aflu în perioada de acomodare, de învăţare, de ascultare şi de ucenicie", a mai spus Ţopescu.
Fostul preşedinte al Senatului şi cel care s-a ocupat de organizare, social-demcratul Ilie Sârbu a venit în inspecţie şi s-a arătat destul de mulţumit de modul cum se desfăşoară acţiunea de preluare a noilor mandate de senator. Singurul său regret a fost că nu au fost amenajate mai multe cabine foto.
Începând cu ora 12.00 va avea loc prima şedinţă de plen, în care se va constitui comisia de validare a mandatelor de senator. Până la alegerea conducerii Senatului, lucrările acestei Camere vor fi conduse de decanul de vârstă, Sergiu Nicolaescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO