Prima pagină » Politic » Geoană: Declar inadmisibilă cerea făcută de senatorii independenţi şi nu o voi supune votului

Geoană: Declar inadmisibilă cerea făcută de senatorii independenţi şi nu o voi supune votului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, "inadmisibilă" solicitarea senatorilor independenţi de revocare a sa din funcţia de preşedinte al acestei Camere, menţionând că nu o va suspune votului plenului.
Geoană: Declar inadmisibilă cerea făcută de senatorii independenţi şi nu o voi supune votului
10 mart. 2010, 10:41, Politic

„Suntem în faţa unei situaţii pe care am mai întâlnit-o. S-a făcut referire la un moment identic din urmă cu 5 ani, când s-a încercat de o majoritate conjuncturală înlocuirea preşedintelui Senatului de atunci, Nicolae Văcăroiu”, a declarat Mircea Geoană.

El a amintit că, în conformitate cu decizia CCR pronunţată la acel moment, singurul grup parlamentar care poate cere revocarea preşedintelui Senatului este cel care l-a propus la început de mandat.

„Această decizie e atât de clară. Curtea Constituţională consideră că o configuraţie politică trebuie să-şi păstreze logica pe durata întregului mandat şi nu consideră că o majoritate conjuncturală reprezintă schimbarea preşedintelui Senatului”, a adăugat Geoană, care a precizat că decizia Curţii Constituţionale specifică explicit că se doreşte evitarea unei instabilităţi perpetue în România.

De asemenea, el a mai spus că nu consideră că cineva poate să invoce „o modalitate necolegială sau încercări de a frâna iniţiative legislative”, menţionaânmd că rolul său este „de a crea stabilitate”.

Atmosfera de colegialitate, atmosfera constructivă a fost şi va rămâne un lucru pe care îl voi impune. Prezenţa mea la preşedinţia Senatului nu împiedică actul guvernării”, a adăugat Mircea Geoană.

El a mai spus că solicitarea de revocare „este evident, indubitabil şi clar ca lumina zilei neconsonstituţională, neregulamentară şi, deci, inadmisibilă”, drept urmare nu va supune votului solicitarea de introducere a unui nou punct pe ordinea de zi.