Verestoy: Va trebui să găsim, la Senat, sprijin din partea unor colegi din opoziţie, şi vom găsi

Senatorul UDMR Verestoy Attila a declarat luni că, pe viitor, pentru adoptarea legilor organice, puterea va trebui să găsească sprijin printre senatorii opoziţiei, afirmând că nu este vorba despre bunăvoinţă sau milă, ci despre raţiunea unor politicieni.

Urmărește
6 afișări

"Coaliţia nu o să ajungă în off-said pentru că nu într-un domn senator stă stabilitatea unei coaliţii. Sigur, avem o dificultate în Senat, dar asta nu înseamnă că suntem în imposibilitatea de a lucra mai departe sau de a avea sprijin pentru legi, chiar organice", a declarat Verestoy Attila.

El a mai spus că Şerban Rădulescu va fi schimbat de la Comisia de învăţământ.

"Deocamdată este o situaţie în care legile organice au nevoie de sprijin şi din partea colegilor care nu fac parte din coaliţie. Nu spun că sunt în opoziţie. Nu este o situaţie în care putem judeca că aceste legi pot fi sau nu pot fi sprijinite şi de colegi care nu sunt în partidele care formează coaliuţia. NJoi considerăm că acest guvern are capacitatea şi abilitatea de a prezenta legi, chiar organice, care să aibe o susţinere din partea unor senatori şi din partea opoziţie", a mai spus Verestoy.

El a mai spus că, în viitor, puterea trebuie să arate că, prin măsurile luate, contribuie la ieşirea din criză şi la creştrerea nivelului de trai.

El s-a referit şi la iniţiativa deputatului Mircea Giurgiu: "Nu consider că este un obiect al discuţiei pentru cineva care se pricepe serios la ceea ce înseamnă învăţământul".

Verestoy Attila a precizat că puterea va apela la senatorii din opoziţie pentru adoptarea proiectelor de legi organice. "Va trebui să găsim sprijin din partea unor colegi din opoziţie. Şi vom găsi! Nu este bunăvoinţă şi nu este milă. Apelăm la raţiunea unor politicieni, nu la mila lor", a conchis senatorul UDMR.

Senatorul Şerban Rădulescu şi-a anunţat, luni, demisia din grupul parlamentar al PDL, afirmând că face acest lucru "nu cu bucurie", demersul său ducând la pierderea de către coaliţie a majorităţii în Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici