EXCLUSIV.   Viaţa unei sirience fugite din calea războiului. „Pentru mine România înseamnă speranţă şi şansă la emancipare, la educaţie, la integrare. Şansă pentru viitor”

Ceea ce se întâmplă acum în Afganistan îi readuce aminte Fawziei ce a lăsat în urmă şi are un singur mesaj pentru femeile afgane: să nu înceteze niciodată să fie puternice.

Familia Fawsiei a locuit, până în 2014, în Lattakia, principalul oraş port al Siriei. Tatăl era medic, iar mama lucra în cosmetică şi se ocupa de familie. Fawzia mai are o soră şi trei fraţi. Viaţa lor a fost cea a unei familii normale dintr-o ţară în care Legea islamică era în curs de modernizare. Femeile aveau drept la muncă şi la educaţie, dar nu se puteau implica în politică. Până când a venit războiul.

Totul s-a schimbat atunci, iar capul familiei a decis că e vremea ca ai lui să facă drumul înapoi spre România. Mama Fawziei este româncă, de aceea pentru ei drumul a fost mai uşor. Tatăl a vândut tot ce agonisise într-o viaţă pentru a-şi duce familia într-un loc sigur.

„Din păcate l-am pierdut pe fratele tatălui, care a murit în război în Siria, exact când ne-am mutat noi aici, în România. Am lăsat în urmă facultatea, pe care nu am reuşit să o termin. Făceam literatură engleză. (Am lăsat în urmă – n.r.) prieteni, viaţa mea, copilăria mea. Practic, tot ce am trăit eu de când eram mică până la 25 de ani am lăsat acolo. Am lăsat şi sărăcie, oameni după război”, a povestit Fawzia Rehejeh, pentru MEDIAFAX.

De când talibanii au ajuns la putere în Afganistan, Fawzia îşi pune aceeaşi întrebare ce a devenit ca un coşmar: dacă Siria era în locul Afganistanului?

„Era la un pas să devină exact aşa ca Afganistan. Radicalizarea şi terorismul cu care s-a luptat Siria 10 ani… atâta suferinţă şi luptă împotriva lor… nu ai cum uita”, a explicat Fawzia.

Tânăra, care acum are propria familie în Sibiu, a lăsat în urmă durere şi moarte. Acum, viaţa lăsată în urmă în Siria este doar o amintire. A terminat facultatea în România, Comunicare şi Relaţii Publice la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, s-a căsătorit şi are toată familia alături.

„Fratele lui tata a murit în război în 2014. Era în zona afectată. Mulţi prieteni au pierit. Mulţi oameni au murit în atentate teroriste, în şcoli, facultăţi. Au rămas fără mâini, au rămas cu dizabilităţi, mulţi în jurul meu şi chiar apropiaţi au suferit”, spune Fawzia.

Problema femeilor islamice o macină mult. Ştie că sunt femei puternice, dar e nevoie de mai multă luptă chiar şi din partea comunităţii internaţionale pentru ca drepturile lor să fie recunoscute. În România, Fawzia a înfiinţat un Centru Cultural Arab, singurul în care nu este implicat politicul, şi vrea să ajute imigranţii să se integreze.

Acum situaţia s-a mai calmat în Siria şi spune că s-ar întoarce, dar niciodată definitiv, să sprijine la reconstruirea statului. Ştie, însă, că va fi foarte greu ca ţara ei, acum distrusă de moarte şi sărăcie, să redevină locul unde a copilărit. Mai are un vis pentru cei rămaşi în ţări arabe: să dispară crima de onoare şi să se interzică căsătoria fetelor minore.

„Eu port Siria în suflet. Înseamnă durere. Mă gândesc la Siria cu durere şi nostalgie. Pentru mine România înseamnă speranţă şi şansă la emancipare, la educaţie, la integrare. Şansa pentru viitor. Asta înseamnă pentru mine România”, mai spune Fawzia.