Vicepreşedinte PNL: România e neguvernată

Publicat: 08 01. 2009, 13:00
Actualizat: 06 11. 2012, 09:11

Liderul PNL Bihor susţine, într-un comunicat dat publicităţii joi, faptul că "Guvernul «bocăneţ» produce confuzie în rândul populaţiei" pe tema sistării livrărilor de gaze naturale de către Rusia şi îi acuză pe membrii cabinetului PDL-PSD de incompetenţă.

"În urmă cu câteva zile, România nu avea nicio problemă în eventualitatea sistării furnizării de gaze naturale de către Rusia, populaţia nu avea să fie afectată de situaţia creată. Astăzi, Guvernul ne sperie declarând că România se află în «stare de urgenţă», îndulcindu-ne apoi cu «situaţia de urgenţă». Dacă Guvernul nu va reacţiona prompt şi energic pentru a atenua efectele acestei crize asupra populaţiei, ne vom confrunta cu un al doilea «Dark Age» în care incompetenţa şi nepăsarea guvernanţilor ne poate cufunda", apreciază Cornel Popa.

Liberalul susţine că actuala coaliţie de guvernare este mai preocupată de împărţirea puterii decât de problemele curente ale ţării şi cere Guvernului să demonstreze că poate să gestioneze inclusiv situaţiile de criză sau să-şi decline acum competenţele, "până nu este prea târziu", lăsând locul celor care ar putea stăpâni situaţia.

"Guvernul ar trebui să facă o analiză a alternativelor pe care sistemul naţional energetic le poate furniza pentru a rezolva problema agentului termic în locuinţe, în cazul sistării totale a alimentării cu gaze. România nu are nevoie să fie astăzi încurajată şi mâine adusă în stare de alertă. România are nevoie de un Guvern care să facă faţă provocărilor zilnice, bune sau rele. România trebuie guvernată!", apreciază Cornel Popa.

Potrivit acestuia, "România e, pentru prima dată după nouăsprezece ani, neguvernată, iar dacă, astăzi, Guvernul nu e pregătit, nu e târziu să plece".

Citeşte şi:

Situaţie de urgenţă în sistemul energetic

Livrările de gaze ruseşti spre România, sistate în totalitate

Vladimir Putin a discutat cu Traian Băsescu despre problema gazelor