- Home
- Politic
- PLOIEŞTI, (17.05.2013, 21:30)
- Andreea Unturica , Daciana Ilie
Vicepreşedinte UNCJR: Regionalizarea se va face preponderent după model românesc
Vicepreşedintele UNCJR, Silvian Ciupercă, a afirmat că regionalizarea României se va face preponderent după un model românesc, iar experţii străini nu vor mai juca un rol decisiv, aşa cum s-a întâmplat la adoptarea primei legi a dezvoltării regionale a României, adoptată în 1997.
Urmărește
981 afișări
Vicepreşedinte UNCJR: Regionalizarea se va face preponderent după model românesc
Prezent, vineri, la Ploieşti, unde a participat la cea de-a şasea Conferinţă politică a Confederaţiei Europene a Puterilor Locale Intermediare - CEPLI, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Silvian Ciupercă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că regionalizarea României se va face după un model gândit de grupurile de lucru din România şi că experţii străini nu vor mai avea un rol decisiv în elaborarea legii regionalizării, aşa cum s-a întâmplat în anul 1997, când s-a adoptat în România prima lege a dezvoltării regionale.
"România nu este în momentul 1997, la prima lege a dezvoltării regionale, când un grup de experţi străini a influenţat foarte puternic atunci autoritatea centrală românească cu privire la prima lege a dezvoltării regionale, 315. Poziţia preşedintelui şi a UNCJR-ului vizavi de experţi şi de sfaturi şi de recomandări a fost foarte clar exprimată şi de Marian Oprişan şi de noi toţi, în sensul că nu vor mai juca experţii străini rolul pe care l-au jucat în '97. Doi: între sută la sută model românesc sau sută la sută model importat UNCJR adoptă viziunea preponderent românească cu privire la acest proces de regionalizare. Asta înseamnă mai mult de 50 la sută este contribuţia a grupurilor de lucru a reflecţiei structurilor asociative şi a celor implicaţi în proces", a spus Silvian Ciupercă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a precizat că, cel mai probabil, se vor înfiinţa opt regiuni de dezvoltare, care se vor numi "regiuni în dezvoltare tranzitorie" şi că numărul acestora ar putea fi schimbat dacă vor apărea disfuncţionalităţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
"Faptul că astăzi mergem, probabil, cu cea mai multă aplecare pe aceste opt regiuni pentru a putea accesa etapa a doua de fonduri europene în condiţii mult mai eficiente prin crearea celor opt autorităţi de management a fondurilor la nivelul regiunilor ne-a permis să ne înţelegem cu comisia Senatului şi a Camerei Deputaţilor să folosim acel termen «regiuni în dezvoltare tranzitorie» cu angajamentul că vom perfecţiona, dacă trebuie şi vor fi mari disfuncţionalităţi, numărul acestora, la o formulă care să ne convină", a spus Mircea Cosma.
De asemenea, preşedintele Confederaţiei Europene a Puterilor Locale Intermediare - CEPLI, Paul Emile Mottard, a afirmat că alegerea numărului regiunilor aparţine exclusiv autorităţilor române şi că la nivel european nu există un model unic de urmat în ceea ce priveşte regionalizarea.
"Alegerea numărului regiunilor aparţine exclusiv autorităţilor române. (…) Trebuie analizată eficacitatea serviciilor publice în această situaţie. Nu există un model sau o soluţie de aplicat. Europa nu poate imagina un model unic pentru toată lumea", a spus Mottard.
Joi şi vineri, s-a desfăşurat la Ploieşti a şasea Conferinţă politică a Confederaţiei Europene a Puterilor Locale Intermediare - CEPLI care a avut tema "Descentralizare, resurse şi autoguvernare".
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
PPC, informare pentru clienți privind finalul plafonării la energie electrică din 1 aprilie! Cât vor plăti românii la curent
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe