Vicepreşedintele CSM cere ÎCCJ şi Inspecţiei Judiciare informaţii privind stadiul declasificării protocoalelor

Publicat: 15 05. 2018, 18:50
Actualizat: 26 01. 2022, 14:14

„Nu am primit niciun fel de update de la ÎCCJ şi Inspecţia Judiciară pe problematica declasficării acestor protocoale, măsura în care public s-a comunicat existenţa protocoalelor. Cred că doar în măsura în care avem o declasificare completă a tuturor celor patru categorii de protocoale încheiate de instituţiile cu responsabilitate maximă în sistemul judiciar putem să realizăm o evaluare completă, asumată, responsabilă şi realistă. Vă propun să realizăm demersuri pentru transmiterea de solicitări, din nou, către IJ şi ICCJ să ne comunice stadiul declasificării acestor documente, iar în măsura în care vom avea un răspuns, vom notifica în timp real”, a spus vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru.

„Este bine să revenim şi la Parchetul General, pentru că e posibil să existe un protocol secret încheiat de Parchetul General cu Doi şi un sfert. (…) Eu vă spun ce există în spaţiul public”, a replicat judecătorul Gabriela Baltag.

Codruţ Olaru a adăugat că Parchetul General a fost prima instituţie care a înaintat întreaga listă cu protocoalele din 2005 până în prezent: „În acea listă, oricare intre colegi, care aveţi abilitatea legală să parcurgeţi procedura, puteţi să vedeţi şi să analizaţi toate protocoalele pe care ministerul le-a încheiat. Dacă un astfel de protocol există, eu nu cunosc – şi nici nu putem transmite public aceste chestiuni, fiind în sfera celor clasificate”.