15:02
El a câştigat competiţia pentru unul dintre cele două locuri de vicepreşedinte al Camerei ce revin PSD în faţa celorlalţi trei candidaţi – Bogdan Niculescu Duvăz, Aura Vasile şi Marian Sârbu.
Mircea Duşa a obţinut 37 de voturi din partea colegilor din grupul parlamentar, Aura Vasile a întrunit 32 de opţiuni favorabile, Bogdan Niculescu Duvăz a avut 22 de voturi „pentru”, iar Marian Sârbu – 11 voturi.
Adrian Năstase şi Valeriu Zgonea au fost reconfirmaţi, luni, în şedinţa grupului PSD din Cameră, reprezentanţii PSD pentru o funcţie de vicepreşedinte în Biroul Permament şi funcţia de secretar, neavând contracandidaţi.