Băsescu în Piaţa Universităţii: E timpul ca românii să nu mai fie despărţiţi de garduri

Publicat: 29 09. 2007, 20:57
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Traian Băsescu a sosit sâmbătă, la ora 19.50, în Piaţa Universităţii. Pentru aproximativ un sfert de oră el a făcut o baie de mulţime. Preşedintele a dat mâna cu cei prezenţi, s-a îmbrăţişat cu unele persoane şi a primit o pâine ţărănească.

Apoi, şeful statului s-a urcat pe scena amenajată în faţa TNB, unde s-a desfăşurat un spectacol de muzică populară.

El a spus că "unii" susţin că el abia acum a venit în Piaţa Universităţii. Băsescu a ţinut să precizeze că el s-a ocupat de acest loc, în calitate de primar, a pus ceasul european din centrul Capitalei şi s-a îngrijit să fie plantate flori. El a adăugat că, deşi a privit la televizor evenimentele din decembrie 1989 şi iunie 1990, a încercat să păstreze valoarea locului şi să îi adauge valoare, pe cât a putut.

Şeful statului a făcut un apel către manifestanţii aflaţi în faţa Facultăţii de Arhitectură să vină alături de cei aflaţi în faţa Teatrului Naţional. Băsescu a spus că este timpul ca românii să nu mai fie despărţiţi de garduri şi că nu este bine să fie împărţiţi şi categorisiţi în "răi" şi "buni". "Toţi românii sunt buni", a spus Băsescu, după care a solicitat forţelor de ordine să dea deoparte gardurile amplasate în faţa manifestanţilor care răspunseseră apelului lui Emil Constantinescu.

De când a ajuns în piaţă, precum şi în tot timpul discursului său de câteva minute, Traian Băsescu a fost fluierat de cei aflaţi în faţa Facultăţii de Arhitectură şi care aveau steaguri cu sigla PNŢCD.

După discurs, el s-a întreţinut lângă scenă, într-un cort al organizatorilor concertului, cu liderii PD Emil Boc, Vasile Blaga şi Radu Berceanu, după care a dat o declaraţie ziariştilor şi a plecat.