- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.01.2018, 10:43)
- Cătălina Mănoiu
Victor Negrescu, ministrul propus pentru Afaceri Europene, audiat 30 de minute: Am discutat cu românii care trăiesc în Marea Britanie în contextul Brexit
Victor Negrescu, ministrul propus pentru Afaceri Europene, a primit, luni dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 18 voturi “pentru” şi 10 “împotrivă”.
Urmărește
268 afișări
Victor Negrescu, ministrul propus pentru Afaceri Europene, audiat 30 de minute: Am discutat cu românii care trăiesc în Marea Britanie în contextul Brexit
„Suntem în grafic cu ceea ce înseamnă organizarea şi pregătirea acestei preşedinţii. Nu o spun eu. În urmă cu o săptămână, au fost la Bucureşti omologii mei din Croaţia şi Finlanda şi reprezentanţii secretariatului consiliului. Din dialogul pe care l-am purtat a reieşit că România este în grafic cu aceste pregătiri şi este capabilă să organizeze aceste lucruri importante pentru ţară”, a precizat Victor Negrescu.
Victor Negrescu a afirmat că, în ultimele luni, cu sprijinul colegilor din Guvern, a reuşit să obţină sprijinul mai multor state pentru a putea prelua, la sfârşitul acestui an, preşedinţia strategiei UE pentru Dunăre. „Este un lucru important, practic vom deţine preşedinţia acestei strategii în acelaşi moment în care vom deţine şi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, lucru care ne va permite nouă să maximizăm interesele în ceea ce înseamnă dezvoltarea acestei strategii importante pentru ţară”, a spus Negrescu.
Cât priveşte ieşirea Marii Britanii din UE, Negrescu a afirmat că în luna august a realizat un document care a stabilit axele strategice ale Guvernului României în contextul Brexit.
„Am discutat cu românii care trăiesc acolo, i-am implicat în acest proces, am pornit o campanie online pentru a-i informa mai bine despre aceste lucruri şi obiectivul pe care l-am fixat este acela că drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie vor fi respectate a fost atins. Acordul preliminar prevede acest lucru că toţi cetăţenii europeni vor beneficia de aceleaşi drepturi”, a spus Negrescu.
Audierea lui Victor Negrescu a durat în jur de 30 de minute.
În 2008, Negrescu, care era candidat al Alianţei PSD-PC pentru Camera Deputaţilor în Colegiu 10 din Bucureşti, a propus reducerea TVA la prezervative -în cadrul ofertei sale electorale - argumentând astfel: ""Trendul ascendent înregistrat de aceste statistici, coroborat cu faptul că media europeană a TVA la prezervative este de 10%, m-au determinat să aduc pe agenda publică o astfel de propunere. Promovarea unei astfel de iniţiative va contribui nu doar la protejarea cetăţenilor de riscuri inutile, ci va dovedi că ştim să ne adaptăm ca societate la ritmul alert de viaţă pe care îl are populaţia".
El a mai folosit ca argument "statisticile îngrijorătoare", respectiv faptul că în România existau atunci "25.000 de cazuri de HIV / SIDA, 70 % dintre bolnavi sunt tineri şi în fiecare an au loc 160.000 de avorturi, dintre care 10 % sunt în rândul tinerelor de 15 – 19 ani".
La acel moment, Negrescu şi-a prezentat oferta electorală într-o cafenea din Capitală, ocazie în care a împărţit auditoriului prezervative pe care era inscripţionată sigla PSD şi numele său, precum şi numărul sectorului în care candida.
Licenţiat în ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, Negrescu deţine un MBA la ASE şi CNAM Paris, precum şi un Master în Afaceri Europene şi Internaţionale la IEP Grenoble.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe