- Home
- Politic
- BRUXELLES, (16.07.2024, 19:21)
- Cosmin Pirv
Victor Negrescu şi Nicu Ştefănuţă au fost aleşi vicepreşedinţi ai Parlamentului European
- Europarlamentarii români Victor Negrescu (S&D) şi Nicu Ştefănuţă (Verzi) au fost aleşi în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.
- „Voi continua să fiu o voce puternică pentru români”, a declarat Victor Negrescu.
- „Îmi propun să aduc Parlamentul mai aproape de oameni, în special de tineri", declară Nicu Ştefănuţă.
Urmărește
1366 afișări
Victor Negrescu şi Nicu Ştefănuţă au fost aleşi vicepreşedinţi ai Parlamentului European
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European cu 394 voturi pentru din 665 voturi valabil exprimate.
„Sunt onorat să reprezint România într-o poziţie atât de importantă la nivelul Parlamentului European. Voi căuta să fiu mai mult decât un vicepreşedinte al legislativului european, voi continua să fiu o voce puternică pentru români la nivelul instituţiilor europene pentru că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să demonstrăm că putem conta şi ne putem impune, cu profesionalism, punctele de vedere. M-am prezentat în faţa parlamentarilor europeni cu trei priorităţi clare: democratizarea şi deschiderea Parlamentului European către cetăţeni, respect faţă de toţi eurodeputaţii din toate statele membre şi întărirea rolului legislativului în procesul decizional european”, a declarat Victor Negrescu.
Votat săptămâna trecută drept candidatul Grupului Verzilor pentru rolul de Vicepreşedinte al Parlamentului, Nicu Ştefănuţă a fost ales cu 347 voturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Este o onoare pentru mine să devin astăzi Vicepreşedinte al Parlamentului European, dar şi o mare responsabilitate. Îmi propun să aduc Parlamentul mai aproape de oameni, în special de tineri. Criza socială, inegalitatea, discriminarea, îi fac pe tineri să fie îngrijoraţi de viitor. Noi, întregul birou al Parlamentului, avem datoria să le arătăm că democraţia europeană funcţionează, că drepturile lor sunt respectate şi că vocea lor este ascultată", a declarat Nicu Ştefănuţă.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, 11 dintre cei 14 vicepreşedinţi au fost aleşi din primul tur.
Procesul continuă pentru alegerea celorlalţi trei vicepreşedinţi.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump