Fostul premier povestește cum a aflat că perioada de supraveghere a fost mai lungă decât i s-a comunicat inițial. El spune că a primit o adresă oficială, care conținea o corectare a datei la care a început monitorizarea, relatează Gândul.
„Știi că a venit o dată la tine și ți-am zis: Domnule, m-au înregistrat un an în 2017. Acum am primit o hârtie în care scrie că, de fapt, a fost o eroare. În loc de 17/05/2017, trebuia 17/05/2016. Adică am mai aflat că m-au înregistrat încă un an. Prima dată am făcut o cerere, să văd ce am vorbit, poate am spus vreo prostie, și după aia mi-au zis că a fost o eroare de un an. Dar cine plătește pentru asta?”, întreabă Victor Ponta.
Ponta punctează că o astfel de monitorizare implică resurse considerabile. Acesta menționează că a fost urmărit prin înregistrări telefonice și supraveghere video. El mai spune că nu a primit un motiv clar pentru această acțiune.
„Tu știi cât costă doi ani să-l înregistrezi pe Ponta? Că vorbesc mult la telefon, mă mișc, mă întâlnesc cu oameni. A fost supraveghere video, audio, adrese, tot. Nu știu exact de ce m-au înregistrat. Poate avea legătură cu autostrada aia pe care am inaugurat-o cu Iohannis și s-a stricat. Poate cu Roșia Montană. Nu mai știu, dar nici ei nu mi-au spus.”, explică Ponta.
În altă ediție, Ion Cristoiu spunea despre Victor Ponta că a dat o lovitură cumplită. În final, Victor Ponta critică faptul că, în ciuda acuzațiilor privind abuzurile din perioada în care conducea DNA, Laura Codruța Kovesi a fost promovată la nivel european. El consideră că această situație ridică semne de întrebare cu privire la sprijinul pe care Comisia Europeană îl oferă unor persoane care au fost implicate în astfel de controverse. Fostul premier sugerează că această susținere europeană pentru Kovesi pune sub semnul întrebării principiile de transparență și responsabilitate. El se întreabă dacă instituțiile europene sunt dispuse să recunoască și să sancționeze eventualele abuzuri comise de cei pe care îi promovează în funcții de conducere.
„Dacă tu, Uniunea Europeană, după ce vezi 1000 de abuzuri ale lui Kovesi, îi dai un salariu de 15.000 de euro pe lună, pot să spun că ești complice? Pot să spun că Uniunea Europeană e complice la toate abuzurile din România?”, întreabă Ponta.