Victor Ponta a intrat în PSD pe vremea lui Adrian Năstase și, în scurt timp, și-a căpătat porecla „micul Titulescu”, în 2002. A fost procuror, secretar de stat, ministru, parlamentar și preşedinte al PSD.
În 1995, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Opt ani mai târziu devine doctor în Drept Penal Internaţional.
Din 1995 până în 1998, Ponta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, iar din 1998 până în 2001 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică.
Din octombrie 2002 a fost lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane, iar din martie 2007 – conferenţiar universitar la aceeaşi universitate.
Victor Ponta a fost secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului, în perioada 2001-2004, când premier era Adrian Năstase.
În 2004, a fost ministru delegat pentru Controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării Acquisului Comunitar. Ponta a fost, în legislatura 2004-2008, deputat PSD de Gorj. Ponta a obţinut un nou mandat parlamentar la alegerile din 30 noiembrie 2008.
În timpul guvernului PDL-PSD, a fost ministru-delegat pentru relaţia cu Parlamentul.
Şi-a anunţat candidatura la şefia PSD cu mai puţin de o săptămână înainte de Congresul din 20 februarie 2010 şi a câştigat competiţia în faţa lui Mircea Geoană.
În 2024, a revenit în PSD, a candidat și a câștigat un post de deputat pe listele partidului de la Dâmbovița. În 2025, a fost exclus din partid pe motiv că a intrat în cursa pentru prezidențiale fără girul formațiunii politice din care făcea parte.
Este cunoscut pentru pasiunea pentru baschet şi raliuri. În 1989 a fost Campion Naţional de Juniori la Baschet, la Steaua Bucureşti, iar în 2008 – Campion Naţional de Raliuri, la Cupa Dacia Ursus, în echipaj cu Edwin Keleti.
Emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.