- Home
- Politic
- (13.07.2015, 12:01)
- Paula Rusanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Victor Ponta s-a prezentat azi la DNA. Premierul este INCULPAT în dosarul lui Şova, procurorii îi pun sechestru pe o parte din avere. Comunicatul DNA - VIDEO
Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru. Potrivit DNA, premierul nu a dat nicio declaraţie, folosindu-se de dreptul la tăcere. Ponta s-a prezentat, luni dimineaţă, la DNA, în cârje, unde a stat aproximativ 30 de minute. La ieşire, premierul a declarat că va reveni pentru a da declaraţii în luna august, după ce va fi gata expertiza financiar-contabilă dispusă în dosarul în care este urmărit penal, el refuzând să spună dacă va demisiona de la Guvern.
Urmărește
11437 afișări
Victor Ponta nu a fost pus sub control judiciar după ce procurorii au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au schimbat calitatea din suspect în inculpat în dosarul "Turceni-Rovinari", anchetatorii luând măsura asigurătorie a sechestrului pe bunuri mobile şi imobile ale premierului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus în mişcare acţiunea penală pe numele premierului Victor Ponta şi i-au schimbat calitatea din suspect în inculpat în dosarul "Turceni-Rovinari".
Potrivit surselor citate, în acest context, anchetatorii au stabilit luarea măsurii sechestrului asigurător pe o parte din averea lui Ponta. Anchetatorii urmează să identifice bunurile mobile şi imobile ale lui Ponta, respectiv conturi bancare, alte obiecte de valoare sau apartamente, pentru a putea pune sechestru pe o parte a acestora, până la concurenţa sumei constatate ca prejudiciu în dosarul în care este anchetat. Premierul Victor Ponta a fost luni la DNA, fiind citat în dosarul "Turceni-Rovinari", în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. Victor Ponta a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10.55, premierul sprijinindu-se în cârje.
Victor Ponta nu a dat o declaraţie luni la DNA, premierul folosindu-se de dreptul la tăcere, au mai spus sursele citate.
Conform aceloraşi surse, procurorii nu au extins urmărirea penală în cazul lui Ponta pentru alte fapte decât cele care i-au fost aduse la cunoştinţă în 5 iunie.
Citeşte şi:
DECLARAŢIA DE AVERE a lui Victor Ponta: Premierul a vândut două apartamente, a schimbat un altul cu socrul său şi a donat o casă de vacanţă
Ponta a declarat la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute, că nu a dat declaraţii în dosarul în care este cercetat şi că pentru audieri va reveni în luna august. Premierul a precizat că până atunci ar trebui să fie finalizată expertiza financiar-contabilă care a fost dispusă în dosarul său, fără să precizeze care sunt obiectivele acestei expertize.
Întrebat dacă demisionează din funcţia de premier, Victor Ponta a spus: "Nu vreţi să facem politică în altă parte, nu la DNA? Ne vedem la partide, la Parlament".
În timp ce mergea spre maşina cu care a venit la DNA, Ponta s-a oprit şi le-a reproşat jurnaliştilor că i s-a rupt o cârjă, din cauza îmbulzelii.
Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor care l-au aşteptat să îl lase să treacă, pentru că vrea să ajungă la DNA. "Vreau să ajung la DNA şi dumneavoastră nu mă lăsaţi, e prima oară când mi se întâmplă aşa ceva", a mai spus Ponta.
În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. Faptele de care a fost acuzat sunt din dosarul Turceni - Rovinari şi ar fi fost săvârşite în perioada în care Ponta a fost avocat.
DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.
În 14 iunie, când trebuia să meargă la DNA pentru a fi audiat în dosarul Turceni-Rovinari, Ponta s-a internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. După externarea din spital, Ponta a decis să rămână în Turcia şi pentru tratamentul de recuperare, întorcându-se în ţară în 8 iulie, după o absenţă de aproape o lună.
În perioada în care Ponta a fost plecat din ţară, avocata sa, Loredana Radu, a mers de mai multe ori la DNA pentru a studia dosarul în care primul ministru este urmărit penal.
Premierul Victor Ponta spunea, când era în Turcia, că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, arătând atunci că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.
Ponta nu a mers la revenirea în ţară decât la Guvern, în cârje, şi a cerut preşedintelui să ia act de reluarea activităţii sale la Guvern, "având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru".
În această perioadă de absenţă a lui Ponta, conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.
La cinci zile după ce s-a întors în ţară, Ponta a anunţat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată duminică seara pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.
Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta era aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.
"Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)", se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului.
De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".
"Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", se mai spune în mesajul lui Ponta.
Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.
Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, "pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia", spun procurorii anticorupţie.
Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA "Şova şi Asociaţii" pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, "la solicitarea expresă" a acestuia.
În acelaşi dosar, senatorul Dan Şova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe