Videanu: Îi stau la dispoziţie lui Tăriceanu pentru o dezbatere

Publicat: 20 11. 2008, 16:05
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

"Am văzut că premierul Tăriceanu a lansat invitaţia la o dezbatere. Eu îi stau la dispoziţie oricând", a spus Videanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat de jurnalişti dacă Theodor Stolojan, candidat al PDL la funcţia de premier, va răspunde provocării lansate de liderul PNL, Videanu a răspuns: Nu ştiu. Întrebaţi-l pe domnul Stolojan".

Liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis preşedintelui PSD, Mircea Geoană, şi prim-vicepreşedintelui PD-L, Theodor Stolojan, o scrisoare prin care îi invită să participe vineri, 21 noiembrie, la o dezbatere televizată despre programele propuse românilor de către aceste partide.