Videanu, întrebat dacă ar putea fi alt premier: De ce nu? Dacă Ponta pleacă din ţară şi nu mai vine?

Liderul PDL Adriean Videanu a fost întrebat, miercuri, dacă ar putea exista alt premier în afară de Victor Ponta, el răspunzând: "De ce nu? Ce facem mâine, dacă Doamne fereşte, domnul Ponta pleacă din ţară şi nu se mai întoarce?".

Urmărește
191 afișări
Imaginea articolului Videanu, întrebat dacă ar putea fi alt premier: De ce nu? Dacă Ponta pleacă din ţară şi nu mai vine?

Adriean Videanu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Videanu a fost întrebat, într-o conferinţă, dacă în opinia lui ar putea exista alt premier decât Victor Ponta.

"De ce nu? Ce facem mâine, dacă Doamne fereşte, dacă domnul Ponta pleacă din ţară şi nu se mai întoarce? Ca să nu spun altceva. Ce facem? Nu-şi mai desemnează USL candidat la funcţia de prim-ministru?", a răspuns Adriean Videanu.

Administraţia Prezidenţială a informat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu va convoca Parlamentul şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea premierului care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor.

Rezultatul alegerilor se publică în Monitorul Oficial după validarea de către BEC a acestuia. Reprezentanţii BEC preconizează că publicarea rezultatului alegerilor în MO ar putea avea loc vineri.  

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici