Videanu: Ni se pare un pic delicat să pui condiţii la prediscuţii, pentru a forţa mâna unui partid
„PDL rămâne consecvent ideii de a forma un guvern de dreapta, dar ni se pare un pic delicat să pui condiţii la prediscuţii, în ideea de a forţa mâna unei formaţiuni”, a spus Videanu.
El a ţinut să precizeze că PDL, aşa cum a spus înainte de alegeri şi înainte de campania electorală, rămâne consecvent şi deschis total găsirii unei soluţii pentru un guvern de dreapta.
Prim-vicepreşedintele PDL a menţionat că încă nu au avut loc discuţii cu liberalii, instituţional preşedintele partidului fiind mandatat să le demareze.
„Dialogul instituţional se bazează pe principii, valori din care să rezulte un program de guvernare”, a mai spus Videanu, precizând că guvernul de dreapta a dat rezultate foarte bune în perioada 2005-2006 şi mai puţin bune când a apărut compromisul politic, şi anume guvernare de dreapta şi susţinere în Parlament de stânga.
Potrivit lui Videanu, reînnodarea acestui program de guvernare de dreapta şi continuarea lui va fi benefică pentru întreaga societate.
Videanu nu a dorit să spună când se va putea veni în Parlament cu un nou Guvern şi nici dacă PDL ar putea accepta formula unui guvern minoritar susţinut în Parlament, arătând că partidul aşteaptă validarea rezultatului alegerilor.