„Este o eroare materială, trebuia o singură Cameră, şi nu două Camere. S-a păstrat textul iniţial”, a precizat Boc.
El a arătat că la elaborarea proiectului a colaborat cu experţi ai Preşedinţiei şi s-a consultat cu şeful statului.
„Am lucrat cu experţi ai instituţiei prezidenţiale şi m-am consultat şi cu preşedintele”, a spus premierul.
El a menţionat că eroarea va fi îndreptată.
Potrivit proiectului de modificare a Constituţiei publicat, miercuri, de Guvern, alineatul 1 al articolului 114 prevede că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului în şedinţă comună asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”.
Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, de la Guvern, propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o, „în calitate de iniţiator al revizuirii” Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului.