Videanu:Oprescu a prezentat extrase din raportul Curţii de Conturi din mai

Fostul Primar al Capitalei Adriean Videanu afirmă că ceea ce succesorul său Sorin Oprescu a prezentat drept un raport al echipei sale la 20 de zile de la preluarea mandatului reprezintă de fapt extrase din raportul Curţii de Conturi făcut public în luna mai.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Videanu:Oprescu a prezentat extrase din raportul Curţii de Conturi din mai

Videanu:Oprescu a prezentat extrase din raportul Curţii de Conturi din mai (Imagine: Mediafax Foto)

"Ceea ce a prezentat astăzi domnul primar general Sorin Oprescu ca fiind un raport al echipei domniei sale la 20 de zile de la preluarea mandatului – şi mă refer aici nu la starea descriptivă a clădirii Primăriei Municipiului Bucureşti – reprezintă extrase din Raportul Curţii de Conturi făcut public în luna mai 2008", susţine Videanu într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX de PDL.

Videanu menţionează că pe site-ul Primărie, la secţiunea Comunicate de presă, data 16 mai, "se află deja postat, evident încă de la acea dată, poziţia Primăriei Municipiului Bucureşti faţă de acest raport".

"Am precizat atunci că încheierea Curţii de Conturi nu reprezintă o sentinţă la adresa Primăriei Municipiului Bucureşti. Instituţia a înaintat obiecţiuni faţă de constatările Curţii de Conturi, care sunt prezentate şi instanţelor civile, singurele competente să stabilească răspunderea civilă a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a angajaţilor acesteia", precizează fostul primar general.

El susţine că la adresa Primarului General se reţinea faptul că a semnat contractul de achiziţie a unui teren în comuna Mihăileşti pentru Administraţia de Supraveghere a Animalelor şi că, în calitate de ordonator principal de credite, nu a urmărit calcularea şi virarea contribuţiei de asigurări sociale aferente indemnizaţiei consilierilor generali.

"Am spus, de asemenea, la momentul respectiv că, în funcţie de sentinţa instanţei judecătoreşti, Primarul General va acţiona în sensul punerii în aplicare a acesteia, astfel încât bugetul Municipiului Bucureşti să nu sufere niciun prejudiciu, ţinând cont de faptul că răspunderea este individuală", adaugă Adriean Videanu, apreciind că, din punctul de vedere al Primăriei Municipiului Bucureşti, nu s-a făcut nicio plată în mod nejustificat sau nelegal, aşa cum apreciază echipa de control a Curţii de Conturi.

Controlul Curţii de Conturi a fost efectuat de Direcţia de Control Financiar ulterior, în perioada 15 februarie – 15 aprilie 2008, ca urmare a hotărârii Senatului României nr. 54/2007 şi a verificării anuale a contului de execuţie şi a bilanţului contabil, iar în urma controlului, Curtea de Conturi a dispus sesizarea Tribunalului Bucureşti pentru stabilirea răspunderii civile delictuale şi a obligării la plată către PMB a unor sume considerate ca fiind prejudiciu la bugetul Municipalităţii.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, vineri, că în urma controlului făcut în Primăria Capitalei după preluarea mandatului, au fost găsite mai multe nereguli, pentru care a sesizat deja instituţiile abilitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici