Videanu: UDMR este un partener foarte apropiat PDL în constituirea unei majorităţi

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, miercuri, că UDMR, cu care au avut loc discuţii în cursul serii de marţi, este "un partener foarte apropiat PDL în constituirea unei majorităţi parlamentare".

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Videanu: UDMR este un partener foarte apropiat PDL în constituirea unei majorităţi

Videanu: UDMR este un partener foarte apropiat PDL în constituirea unei majorităţi (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"UDMR este un partid membru al Partidului Popular European, avem foarte multe lucruri în comun şi credem că UDMR este un partener foarte apropiat PDL", a spus Videanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al partidului.

Întrebat dacă reprezentanţii UDMR vor face parte din structura viitorului Executiv, Videanu a afirmat că UDMR este un partener foarte apropiat PDL în constituirea unei majorităţi parlamentare.

Prim-vicepreşedintele PDL a mai spus că democrat-liberalii sunt dispuşi să discute în privinţa desemnării unui premier de la PDL.

"Este un subiect pe care putem să discutăm. Punctul de vedere al PDL la toate negocierile cu şeful statului a fost acela că partidul cu cel mai mare număr de mandate este îndreptăţit, potrivit Constituţiei, să solicite desemnarea unui prim-ministru", a declarat Videanu.

Întrebat dacă este dispus PDL să cedeze acest post, Videanu a spus: "Vom vedea".

Preşedintele UDMR, Marko Bela, i-a transmis liderului PDL, Emil Boc, într-o discuţie avută marţi la Palatul Victoria, că formaţiunea sa este dispusă să participe într-un Guvern capabil să deruleze un program anticriză şi a analizat cu premierul interimar situaţia şi alternativele existente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici