„Am văzut o declaraţie a fostului prim-ministru Cioloş legată de faptul că anul trecut s-au atras sume de bani. Eu cred că dânsul ştie foarte bine la ce mă refer – noi vorbim de exerciţiul bugetar 2014-2020. Suntem în 2017, dânsul a fost prim-ministru în 2016. Pe exerciţiul bugetar 2014-2020 e zero! Dacă nu ştie că e zero, o să-i arătăm documentele oficiale”, a declarat Sorin Grindeanu.
Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat, marţi, că din execuţia bugetară aferentă anului 2016 privind sumele încasate de România din fonduri europene reiese că în ţară au intrat aproximativ 7 miliarde de euro pentru beneficiari publici şi privaţi.
„Domnul Sorin Grindeanu nu reuşeşte, după aproape două luni de guvernare, să iasă din logica unor afirmaţii false făcute de PSD în campania electorală. Cu atât mai mare este dezamăgirea mea cu cât acum datele oficiale îi sunt la îndemână, nu trebuie decât să le ceară miniştrilor din subordine. Greaua moştenire în domeniul fondurilor europene nu există, domnule Grindeanu, încercaţi să guvernaţi transparent şi să construiţi pe baza politicilor şi proiectelor demarate anul trecut în loc să aruncaţi fumigene uşor de demontat precum
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, luni seara, că miniştrii săi vor publica în perioada următoare o radiografie la zi a situaţiei, acuzând Guvernul Cioloş de o ”dramă”, respectiv întârzieri şi pierderi legate de absorbţia fondurilor europene care nu mai pot fi recuperate.
Citeşte şi: Premierul Grindeanu acuză Guvernul Cioloş de întârzieri şi pierderi legate de absorbţia fondurilor europene
Citeşte şi: Premierul Sorin Grindeanu: Guvernul Cioloş a refuzat posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru penitenciare
Citeşte şi: Dacian Cioloş: Mă gândesc serios la modul în care să ţin aproape echipa încropită anul trecut la guvernare
Citeşte şi: Fostul premier Dacian Cioloş: Am luat câteva „pălmuţe peste fund” pentru „năzbâtia” de a mă furişa din grădiniţă
Citeşte şi: Fostul premier Dacian Cioloş, lui Sorin Grindeanu: Dacă cineva are impresia că poate să mai guverneze pe furiş, se înşală