Video VIDEO | Membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 vor avea o întâlnire cu Augustin Lazăr şi cu Tudorel Toader / PICCJ: Lazăr nu are cunoştinţă de această întrevedere / Comisia se adresează lui Iohannis în legătură cu George Maior

Membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 vor avea, săptămâna aceasta, o întâlnire cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general al României, pe tema dosarului clasat privind turul de scrutint din 2009. Discuţiile sunt la iniţiativa lui Augustin Lazăr.

Urmărește
2032 afișări

”În cursul acestei săptămâni, Biroul Comisiei de anchetă va avea o întâlnire cu procurorul general pe tema dosarului clasat la Parchet. Discuţiile eu zic că sunt bune, lămurim aspecte legate de dosarul clasat, dosarul solicitat de comisia noastră. (...) Am stabilit că la biroul domnului ministru vom avea o întâlnire fie miercuri, fie joi, în această săptămână, pentru că termenul de redactare a raportului este foarte curând, săptămâna viitoare. Un dialog este bun şi sper să ieşim cu nişte răspunsuri la întrebările noastre”, a declarat preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Oana Florea.

Aceasta a mai precizat că iniţiativa îi aparţine procurorului general al României, Augustin Lazăr. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii comisiei vor cere un puct de vedere ministrului Justiţiei cu privire la refuzul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, de a se prezenta în faţa comisiei pentru a răspunde la întrebări.

”Colegii au votat să aflăm şi punctul de vedere al ministrului cu privire la faptul că, deşi Curtea Constituţională a constatat obligativitatea, în virtutea colaborării loiale între instituţii, obligativitatea procurorului şef DNA de a se prezenta, acesta nu s-a prezentat. Scrisorile trimise nu sunt chiar satisfăcătoare, răspunsurile nu sunt cu privire la întrebările adresate de membrii comisiei. Vom face vorbire şi despre această situaţie”, a mai spus Florea.

PICCJ: Lazăr nu are cunoştinţă de întâlnirea cu membrii Comisiei de anchetă de la Min. Justiţiei

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, nu are cunoştinţă despre întâlnirea anunţată de membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, care ar urma să aibă loc la sediul Ministerului Justiţiei.

Membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 au anunţat, luni, că vor avea, săptămâna aceasta, o întâlnire cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general al României, pe tema dosarului clasat privind turul de scrutin din 2009, discuţiile fiind programate la iniţiativa lui Augustin Lazăr.

„Referitor la afirmaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează să aibă o întâlnire cu Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din decembrie 2009, Biroul de informare şi relaţii publice este împuternicit să facă următoarele precizări: Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, nu are cunoştinţă despre o asemenea întâlnire la Ministerul Justiţiei şi cu atât mai puţin despre obiectul acesteia”, conform unui anunţ publicat pe pagina de socializare a Ministerului Public.

În cadrul mesajului postat pe Facebook se menţionează că procurorul general „îşi exprimă disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu atribuţiile specifice funcţiei şi dispoziţiilor legale în vigoare”.

Comisia parlamentară care anchetează alegerile din 2009 a decis luni ca preşedintele României să fie informat privind o posibilă obstrucţionare a activităţii comisiei, ca urmare a refuzului lui George Maior de a răspunde unor întrebări adresate de for.

"Am votat să facem o informare către preşedintele României cu privire la faptul că răspunsurile domnului Maior nu au fost satisfăcătorare", a declarat Oana Florea, presedintele Comisiei parlamentare.

Comisia parlamentară a stabilit transmiterea unei adrese şi către Serviciul Român de Informaţii, instituţie condusă la acel moment de George Maior, în prezent ambasador al României în SUA, în care se va solicita o poziţie oficială a serviciului de informaţii referitoare la posibila prezenţă a doi angajaţi ai instituţiei în casa lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009.

În iunie, George Maior a mers la Parlament, pentru a fi audiat, în calitate de fost director al SRI, de către Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. La acel moment, George Maior s-a prevalat de faptul că a participat la întâlnirea din noaptea alegerilor, ţinută la Oprea, în calitate de personă privată, susţinea Mihai Fifor, fost preşedinte al Comisiei.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a fost înfiinţată la solicitarea PSD şi ALDE pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici