„Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că în perioada 16 ianuarie 2017 – 06 iulie 2018, CHIRILĂ VIRGIL ALIN, fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan funcţia publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism din cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi funcţia de secretar de stat la MDRAPFE”, se precizează în comunicatul ANI.
Potrivit Agenţiei de Integritate, Chirilă a încălcat prevederile legii 161/2003, potrivit cărora calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică.
„Pesoana evaluată a încălcat astfel dispoziţiile art. 94, alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]”, coroborate cu dispoziţiile art. 34, alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în vigoare până la data de 06 iulie 2018, potrivit căruia „(2) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu”, a anunţat ANI.
Potrivit Agenţiei, „persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”.
În comunicat se mai precizează că Alin Chirilă a fost informat „despre declanşarea procedurii de evaluare”, iar acesta a depus „la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”.