VIDEO Primele declaraţii de presă ale premierului Florin Cîţu, după dezvăluirile dosarului din SUA: "Fusese ziua colegului de cameră şi de acolo veneam. Am băut" / "Nu m-am gândit să îmi dau demisia"

  • Premierul Florin Cîţu a susţinut sâmbătă primele declaraţii de presă după izbucnirea scandalului privind cele două zile de închisoare la care a fost condamnat în urmă cu 20 de ani, în SUA, pentru că a condus băut.
  • Ciţu: „Era o sâmbătă, 3 decembrie. Fusese ziua colegului de cameră şi de acolo veneam. Am băut îndeajuns ca să depăşesc limita legală. Cred că bere am consumat”
  • Ciţu: "Niciun moment nu m-am gândit să îmi dau demisia"
Urmărește
2721 afișări
Imaginea articolului VIDEO Primele declaraţii de presă ale premierului Florin Cîţu, după dezvăluirile dosarului din SUA: "Fusese ziua colegului de cameră şi de acolo veneam. Am băut" /  "Nu m-am gândit să îmi dau demisia"

LIVE Primele declaraţii de presă ale premierului Florin Cîţu, după dezvăluirile dosarului din SUA

 

Florin Cîţu, despre cazul său: "Niciun moment nu m-am gândit să îmi dau demisia" / "Am discutat cu domnul preşedinte"

Cîţu a remarcat că în spaţiul public a rămas greşeala sa făcută acum aproape 21 de ani în SUA.

Întrebat dacă atunci când a solicitat certificatul ONRNISS a declarat ceea ce s-a întâmplat în SUA, Florin Cîţu a spus că, în România, preşedintele, premierul, miniştri, nu se face cerere pentru ONRNISS. „Avem acces la aceste informaţii fără a face cerere”.

Întrebat dacă Ludovic Orban şi Klaus Iohannis au fost informaţi despre acest incident, premierul a spus că nu a adus în discuţie acest eveniment petrecut în urmă cu 21 de ani în SUA.

„Nu am adus în discuţie acest lucru faţă de domnul preşedinte. În ceea ce îl priveşte pe domnul Ludovic Orban, un coleg mi-a spus că acum câteva luni de zile i-a arătat această hârtie şi i-a spus că o are. Deci, presupun că avea această informaţie”, a spus Cîţu.

Întrebat, în continuare, dacă a discutat, între timp, cu preşedintele Klaus Iohannis, Florin Cîţu a răspuns afirmativ.

„Am discutat cu domnul preşedinte şi dânsul este foarte clar. Aceasta nu este o situaţie penală. Bineînţeles că sunt legislaţii diferite în România şi în SUA. (...) Am discutat cu domnul preşedinte şi despre acest subiect, şi despre rectificare şi mai multe subiecte”.

Florin Cîţu a fost întrebat dacă de la momentul izbucnirii scandalului s-a gândit vreun moment să îşi dea demisia, iar el a răspuns: „Nu! Niciun moment”.

Florin Cîţu regretă situaţia din SUA: Nu pot să duc şapte-opt beri

„Era o sâmbătă, 3 decembrie. Fusese ziua colegului de cameră şi de acolo veneam. Am băut îndeajuns ca să depăşesc limita legală. Cred că bere am consumat”, spune Florin Cîţu.

Întrebat dacă a băut mai mult de şapte-opt beri, el a răspuns: „Nu, nu pot să duc şapte-opt beri”.

„Dar am băut ca să depăşesc limita legală. (...) Am stat (în custodie - n.r.) până la terminarea tuturor procedurilor din statul Iowa. (...) Din ce mi-aduc aminte nu au fost 48 (de ore - n.r.), dar am plătit tot ce a fost nevoie sau dacă a fost nevoie”, adaugă Cîţu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici