VIDEO | Ziua Pompierilor. Klaus Iohannis a înmânat drapelele de luptă pentru 11 unităţi din subordinea ISU

Publicat: 13 09. 2017, 11:55
Actualizat: 02 04. 2020, 23:30

This browser does not support the video element.

”Prin sacrificiul lor, cei căzuţi în încleştările armate din Dealul Spirii au contribuit decisiv la construirea României moderne. Pentru devotamentul faţă de ţară de care au dat dovadă în cele mai grele momente din istoria naţiunii noastre, pompierii militari merită întreaga noastră recunoştinţă. (…) Dumneavoastră aveţi mai mult decât o meserie, aveţi o viaţă dedicată vocaţiei de a face bine, de a ajuta şi de a vă pune în slujba celorlalţi. Sunteţi, de cele mai multe ori, ultima speranţă de salvare pentru cei aflaţi în pericol. În acelaşi timp, aveţi un rol esenţial în menţinerea siguranţei publice, în buna gestionare a situaţiilor de urgenţă, dar şi în protejarea mediului înconjurător”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai afirmat că funcţionarea eficientă a instituţiilor statului, precum şi respectarea angajamentelor României faţă de partenerii din Uniunea Europeană şi NATO depind inclusiv de activitatea de zi cu zi a pompierilor.

La ceremonie au mai participat premierul Mihai Tudose, ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader.