Prima pagină » Coronavirus » Videoclipurile pro-vaccinare ale Guvernului, cu Florin Cîţu şi Valeriu Gheorghiţă, nu l-au convins pe liderul USR PLUS Dacian Cioloş: „Pot să aibă efect exact pe invers”

Videoclipurile pro-vaccinare ale Guvernului, cu Florin Cîţu şi Valeriu Gheorghiţă, nu l-au convins pe liderul USR PLUS Dacian Cioloş: „Pot să aibă efect exact pe invers”

Videoclipurile pro-vaccinare ale Guvernului, cu Florin Cîţu şi Valeriu Gheorghiţă, nu l-au convins pe liderul USR PLUS Dacian Cioloş: „Pot să aibă efect exact pe invers”
Alina Mihai
26 iun. 2021, 17:37, Politic

Lucrurile ar fi trebuit gândite mai bine în privinţa vaccinării, recunoaşte Dacian Cioloş pentru Aleph News. Deşi este lider al coaliţiei, copreşedintele USR PLUS spune că nici videoclipurile lui Florin Cîţu n-au prea atras oamenii la vaccinare.

„Nu cred că videoclipuri ale politicienilor o să convingă foarte mulţi oameni, ba cred că pot să aibă efect exact pe invers. Toată implicarea asta a politicienilor…“, spune Dacian Cioloş, preşedinte USR PLUS.

Ce se discută la Bruxelles despre pandemie? Îţi spune tot Cioloş. Preşedintele Renew Europe crede că în România trebuie să se implice mai mult sistemul medical, pentru că în toamnă ar putea veni al 4-lea val.

„E important să fim pregătiţi pentru la toamnă pentru că se discută între şefii de stat şi de guvern tot mai mult şi de aceste mutaţii care au apărut. Unele dintre ele au un anumit grad de periculozitate şi acum, peste vară, lucrurile vor sta mai bine dar din toamnă încolo putem să ne aşteptăm din nou la un nou val de infecţie mai mare“, adaugă Cioloş.

Poţi vedea interviul cu Dacian Cioloş, duminică, de la ora 20.00, la emisiunea OFF/On The Record.