Preşedintele Chega, André Ventura, a declarat duminică că doreşte ca cei doi deputaţi recent aleşi ai partidului său să se alăture grupului Patrioţii pentru Europa, care este format din membri ai partidului Fidesz al lui Orbán, ai Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ) şi ai mişcării cehe Acţiunea cetăţenilor nemulţumiţi (ANO), notează POLITICO.
Ventura a declarat că decizia va fi luată marţi de către comitetul executiv al formaţiunii de extremă-dreapta. El s-a declarat încrezător că mai multe partide de dreapta se vor alătura în curând noii alianţe formate. În cazul în care partidul Chega se va alătura iniţiativei, grupul lui Orbán ar trebui să mai obţină membri din doar alte trei state pentru a fi recunoscut ca grup politic în cadrul Parlamentului European.
Pe de altă parte, şi partidul italian de extremă dreapta, Liga, ar putea să devină un membru al alianţei, după cum sugerează însuşi liderul formaţiunii, Matteo Salvini, scrie Bloomberg.
„Unirea celor care prioritizează munca, familia, viitorul tinerilor pare a fi calea cea bună”, a declarat Salvini luni la radioul public italian, sugerând că este pregătit să iasă din grupul Identitate şi Democraţie al lui Marine Le Pen din Parlamentul Uniunii Europene, relevă sursa citată.
Cu toate acestea, un oficial de rang înalt din cadrul formaţiunii conduse de Salvini a afirmat că o decizie oficială în acest sens va fi luată după rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor anticipate în Franţa, programat în 7 iulie.