Prima pagină » Life-Inedit » Vinerea Verde: Mai mulţi miniştri au redescoperit călătoriile pe jos, cu metroul sau bicicleta

Vinerea Verde: Mai mulţi miniştri au redescoperit călătoriile pe jos, cu metroul sau bicicleta

Mai mulţi miniştri au renunţat, vineri, să vină la birou cu maşina. Lucian Bode spune că a fost o plăcere călătoria cu metroul şi că va repeta experienţa, în timp ce Raluca Turcan recunoaşte că, din cauza lipsei timpului, nu vine sistematic cu bicicleta la serviciu.
Gabriel Pecheanu
12 mart. 2021, 09:32, Politic

„Merg mult cu bicicleta, dar în timpul liber şi din pasiune. Nu vreau să fiu ipocrită să spun că vin sistemtic cu bicicleta la birou. Am mai făcut lucrul acesta când eram vicepremier, însă, din nefericire, suntem presaţi de timp. Mă gândeam foarte serios ca la Mininisterul Muncii să apelăm la maşini electrice”, spune Raluca Turcan.

Ministrul Muncii spune că, pentru protejarea mediului, colectează selectiv deşeurile.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a venit cu metroul.

„Mi-a luat cam 25 de minute, exact cât îmi ia să vin cu maşina. Foarte curat în metrou. La ora asta nici nu era foarte aglomerat. Ce am văzut la metroul şi timpul petrecut în metrou… o plăcere. Voi mai repeta. Este un lucru extraordinar ce se întâmplă astăzi”, afirmă Bode.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a lansat campania „Vinerea Verde”, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe.