Prima pagină » Politic » Vîntu: Nu am de-a face cu un proces, ci cu o problemă strict politică

Vîntu: Nu am de-a face cu un proces, ci cu o problemă strict politică

Sorin Ovidiu Vîntu le-a spus miercuri magistraţilor, care judecă recursul formulat faţă de decizia de arestare preventivă în dosarul în care este acuzat de favorizarea infractorului, că procesul său este unul politic, acuzând instituţiile statului că fac totul pentru a-l "satisface" pe preşedinte.
Vîntu: Nu am de-a face cu un proces, ci cu o problemă strict politică
Ioana Tudor
15 sept. 2010, 17:34, Politic

Este evident că nu am de-a face cu un proces, ci este o problemă strict politică. Provine din politică şi îmi pare rău că instituţiile acestui stat fac absolut orice pentru a-l satisface pe acest om (pe preşedintele Traian Băsescu, n.r.)”, a declarat omul de afaceri, miercuri, în faţa instanţei.

Vântu a mai spus că procurorul care a condus ancheta în cauza în care este acuzat de favorizarea infractorului ar fi putut să-i ceară documente, iar el i le-ar fi pus la dispoziţie.

„Ar fi fost suficient ca procurorul care mă anchetează să ceară punerea la dispoziţie a documentaţiei care face obiectul disertaţiei doamnei procuror (de şedinţă, n.r.). Le-aş fi pus cu cea mai mare plăcere la dispoziţie această documentaţie”, a spus Vântu, referindu-se la documente bancare.

„Evident, nu a fost nevoie de aşa ceva, totul a trebuit făcut aşa cum aţi văzut”, a mai spus Vântu.

Omul de afaceri a continuat seria acuzaţiilor la adresa şefului statului, relatând cum acesta i-a cerut sprijin mediatic în 2007, cu ocazia referendumului pentru suspendare, propunere pe care Sorin Ovidiu Vântu a acceptat-o, pentru „progresul României”.