Prima pagină » Politic » Liviu Dragnea anunţă finalizarea listei pentru europarlamentare pe 15-20 martie

Liviu Dragnea anunţă finalizarea listei pentru europarlamentare pe 15-20 martie

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că lista candidaţilor partidului pentru europarlamentare va fi finalizată pe 15-20 martie, precizând că încă nu a fost discutat în PSD despre listă separată sau cu ALDE la alegerile din 26 mai.
Liviu Dragnea anunţă finalizarea listei pentru europarlamentare pe 15-20 martie

„Pe 15-20 martie o să finalizăm lista. Dacă nu am discutat in CEx (lista cu sau separat de ALDE – n.r.)”, a afirmat Liviu Dragnea, luni la Parlament.

Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la europarlamentare Claudiu Manda, Rovana Plumb şi Victor Negrescu.

Rovana Plumb a precizat că încă nu a fost luată o decizie în partid cu privire la cine va deschide lista PSD la europarlamentare. Precizările ei vin în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora aceasta ar deschide lista PSD la europarlamentare.

De asemenea, despre lista PSD la alegerile pentru PE, vicepreşedintele partidului Olguţa Vasilescu a spus că PSD şi ALDE vor merge categoric pe liste separate la alegerile europarlamantare.