Viorel Badea (PNL): Un parlamentar FIDESZ a atacat foarte dur România la Strasbourg

Publicat: 25 01. 2019, 16:59
Actualizat: 30 03. 2020, 01:39

Senatorul PNL Viorel Badea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că România a fost atacată, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, de Barna Pál Zsigmond, membru Fidesz, partidul condus de Viktor Orban, premierul Ungariei, deoarece în Târgu Mureş „nu există plăcuţe bilingve şi că nu este permisă arborarea steagului Ţinutului Secuiesc”, după ce a încercat, împreună cu delegaţia din ţara sa şi cu sprijinul UDMR, să adopte un amendament despre autonomie, la o rezoluţie despre minorităţile naţionale.

„Unul dintre parlamentarii FIDESZ, atunci când a luat cuvântul în plen, trecând dincolo de limitele temei discutate de noi, a atacat foarte dur România. Barna Pál Zsigmond, domnul acesta, s-a născut la Târgu Mureş. Printre altele, a spus că în Târgu Mureş şi în general în zonele locuite de maghiari nu există plăcuţe bilingve şi că nu este permisă arborarea steagului Ţinutului Secuiesc. Eu ar fi trebuit să dau o replică, dar nefiind aceasta tema discuţiei noastre, nu am dezvoltat. I-am rugat pe colegii mei să asculte un banc, care în România este deja o realitate, şi anume

Senatorul PNL Viorel Badea a iniţiat un proiect de rezoluţie, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în privinţa minorităţilor naţionale din statele membre UE. Liberalul a declarat că la dezbaterea rezoluţiei, delegaţia din Ungaria, împreună cu un deputat UDMR, a încercat să promoveze un amendament care „urma să deturneze sensul rezoluţiei propuse”, introducând câteva recomandări „care făceau referire în special la drepturi colective şi la autonomia pe baze etnice”.

„Eu, ca membru al delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei am iniţiat un proiect de rezoluţie care a fost dezbătută şi adoptată în plenul de ieri al Adunării Parlamentare a CE şi care purta titlul „Protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”. Este un subiect des dezbătut în instituţiile UE. Tema principală a rezoluţiei, necesitatea implementăii, adică semnării şi ratificării, a convenţiei cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale de toate statele membre ale Consiliului Europei. Discuţiile pe care le-am avut, şi în comisii şi în plen, delegaţia maghiară, la care s-a raliat şi colegul nostru Attila Korodi, a încercat să introducă un amendament care urma să deturneze sensul rezoluţiei propuse de noi, introducând câteva recomandări în această rezoluţie, care făceau referire în special la drepturi colective şi la autonomia pe baze etnice”, a declarat Viorel Badea pentru MEDIAFAX.

Badea spune că amendamentul nu a fost votat şi rezoluţia a fost adoptată în forma iniţială.

„Cu sprijinul parlamentarilor din celelalte state membre am reuşit să blocăm acest amendament, rezoluţia a fost adoptată aşa cum am propus-o noi”, a spus parlamentarul.

La iniţiativa senatorului Viorel Badea a fost dezbătută şi adoptată rezoluţia referitoare la protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în contextul participării sale la prima parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Strasbourg, 21-25 ianuarie 2019, transmite liberalul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

„În rezoluţia adoptată, Adunarea menţionează că ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea generală a discriminării şi implementarea deplină a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale vor contribui la consolidarea drepturilor acestor persoane, indiferent dacă aceste minorităţi sunt sau nu recunoscute ca atare”, se mai arată în sursa citată.