Viorel Cataramă renunţă la candidatura sa la prezidenţiale şi îl susţine pe Cristian Diaconescu

Viorel Cataramă a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Cristian Diaconescu, că renunţă la candidatura sa la Preşedinţie şi îi oferă sprijinul său lui Diaconescu, arătând că a convenit cu acesta să preia din programul său.

Urmărește
548 afișări
Imaginea articolului Viorel Cataramă renunţă la candidatura sa la prezidenţiale şi îl susţine pe Cristian Diaconescu

Viorel Cataramă renunţă la candidatura sa la prezidenţiale şi îl susţine pe Cristian Diaconescu (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Vă informez că renunţ la candidatura mea pentru funcţia de preşedinte al României şi dau sprijinul meu lui Cristian Diaconescu şi cer celor care au fost alături de mine să sprijine candidatura lui Cristian Diaconescu", a afirmat Cataramă.

El a spus că a convenit cu Cristian Diaconescu să preia din programul său, care prevede printre altele că partidele politice sunt extrem de toxice pentru politica românească.

Cataramă a mneţionat că a avut "contacte cu Cristian Diaconescu" inclusiv când acesta era desemnat candidat PMP, însă nu a putut atunci să consolideze nimic deoarece Diaconescu era în PMP.

"Astăzi, când şi Cristian Diaconescu a ajuns la această concluzie că partidele sunt toxice, iar PMP, deşi un partid tânăr, a făcut paşi mari în transformarea într-o structură mafiotă, am decis să sprijin candidatura lui Cristian Diaconescu. Am convenit să preia din programul meu şi îl voi susţine cu toate puterile", a spus Cataramă.

Cristian Diaconescu a declarat că se află alături de Viorel Cataramă în ideea construirii unei echipe politice în afara partidelor politice, pe care le consideră extrem de toxice pentru politica românească, stăpânite de interese mafiote.

"Din punct de vedere al retoricii, al proiectelor publice pe care Viorel Cataramă le-a prezentat, am identificat similitudini cu proiectul meu pe care l-am prezentat în calitate de candidat la Preşedinţie (...) Experienţa lui Viorel Cataramă în domeniul economic este extrem de importantă. Cred că România are nevoie de un mesaj clar, de o agendă bine discutată, transparentă şi din acest punct de vedere sprijinul lui Viorel Cataramă este extrem de esenţial", a mai spus Diaconescu.

În 15 iulie, Viorel Cataramă îşi lansa candidatura la Preşedinţie, ca independent.

Luni, Cristian Diaconescu a anunţat că va candida ca independent la prezidenţiale şi că pleacă din PMP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici