- Home
- Politic
- BRAŞOV, (28.10.2014, 13:41)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Viorel Hrebenciuc, reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Fostul deputat PSD, scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA Braşov. DNA: Deputatul a fost reţinut pentru a nu se sustrage urmăririi penale
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost reţinut, marţi, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi urmează să fie adus la instanţa supremă pentrru judecarea propunerii de arestare preventivă.
Urmărește
6134 afișări
Viorel Hrebenciuc, reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri (Imagine: Robert Frunzescu/Mediafax Foto)
UPDATE - DNA: Viorel Hrebenciuc, acuzat de şase infracţiuni, reţinut pentru a nu se sustrage urmăririi penale
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost reţinut pentru a nu se sustrage de la urmărirea penală şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de pădure, în care este acuzat de şase infracţiuni, potrivit DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ministrul adjunct de externe al Rusiei amenință cu începerea testelor nucleare
-
Hackerii au compromis o extensie Chrome folosită de sute de mii de utilizatori: datele furate includ parole şi sesiuni autentificate
-
Casa Albă dezvăluie cum evită soldaţii nord-coreeni capturarea pe câmpul de luptă din Ucraina
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Viorel Hrebenciuc, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de păduri.
Potrivit procurorilor, reţinerea lui Viorel Hrebenciuc se impunea întrucât există probe din care rezultă că a săvârşit faptele de care este acuzat, iar măsura este proporţională cu gravitatea infracţiunilor care ar fi fost comise de acesta.
De asemenea, reţinerea lui Viorel Hrebenciuc este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală.
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA Braşov, marţi, după aproape cinci ore de audieri, şi va fi dus la instanţa supremă pentru judecarea propunerii de arestare preventivă, în condiţiile în care pe numele său a fost emisă ordonanţă de reţinere.
Viorel Hrebenciuc a fost scos din sediul DNA Braşoiv în jurul orei 13.40.
Fostul parlamentar PSD, care avea cătuşe la mâini, a fost urcat de anchetatori într-o maşină, urmând să fie dus în Capitală, la instanţa supremă, pentrru judecarea propunerii de arestare preventivă, după ce procurorii DNA Braşov au emis pe numele său ordonanţă de reţinere.
Viorel Hrebenciuc a fost citat să se prezinte marţi dimineaţă la DNA Braşov după ce, luni, Camera Deputaţilor a luat act de demisia deputatului.
Camera Deputaţilor a trimis la Ministerul Justiţiei un document prin care a informat că Viorel Hrebenciuc nu mai este deputat şi că nu se mai impune avizul Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Actul a fost trimis Parchetului instanţei supreme, iar de aici la DNA, care solicitase avizul de la Parlament în cazul lui Hrebenciuc.
La intrarea în sediul DNA Braşov, Hrebenciuc a fost întrebat dacă este pregătit pentru ce e mai rău şi a răspuns afirmativ, menţionând însă că nu îi este frică pentru că ştie ce a făcut.
"Da, da sunt pregătit. Peste două-trei luni de zile o să râdeţi de el (dosar - n.r). Un singur lucru vreau să vă zic: de ani de zile frica domină în România. Toate acţiunile noastre sunt paralizate de frică, nimeni nu semnează o hârtie, nimeni nu are o iniţiativă, toată lumea are o spaimă celebră devenită de acum. Eu am demonstrat prin gestul meu că nu-mi este frică pentru că ştiu ce am făcut. Nu am niciun motiv să nu mă prezint cu inima deschisă în faţa procurorilor de la DNA", a spus Hrebenciuc.
Viorel Hrebenciuc a mai afirmat că "DNA nu este sperietoare pentru cei care nu au greşit prea mult".
Întrebat dacă se aşteaptă să fie reţinut, Hrebenciuc a răspuns: "Bineînţeles".
De asemenea, întrebat dacă se simte trădat de PSD, Hrebenciuc a răspuns: "Sunt coincidenţe care s-au întâmplat, dar în niciun caz nu m-a trădat partidul şi nici eu nu l-am trădat niciodată"".
Camera Deputaţilor a luat act, luni, de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament. Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, precum şi în dosarul în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.
În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acest dosar, fiul său, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv, în 24 octombrie, pentru 30 de zile.
Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Strudza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.
Imediat după decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit.
Pentru a pune în aplicare decizia instanţei, obţinută fraudulos, Sturdza şi Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure.
Procurorii mai arată că Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă.
Anchetatorii susţin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier.
Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, "întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău", a arătat DNA.
Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.
În acest dosar, au mai fost arestaţi preventiv Dan Bengescu şi Paltin Gheorghe Sturdza. Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă sunt cercetaţi sub control judiciar.
Citeşte şi:
Hrebenciuc, despre dosarul retrocedărilor ilegale: E o porcărie. Nu există niciun fel de prejudiciu
Citeşte şi:
Referat DNA în dosarul retrocedãrilor - Sturdza îşi nota în agendă: "Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase"
Citeşte şi:
INTERCEPTĂRI în dosarul retrocedărilor: Bengescu îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prinţul Paul are "o jenă financiară foarte puternică"
Citeşte şi:
Dosarul retrocedărilor: Andrei Hrebenciuc a fost reţinut de procurorii DNA pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani - FOTO
Citește pe alephnews.ro: Ciolacu a ținut o ședință cu miniștrii din noul Guvern. Vor fi înghețate angajările la stat
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Hrebenciuc, despre dosarul retrocedărilor ilegale: E o porcărie. Nu există niciun fel de prejudiciu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână / Ucraina atacă un depozit de drone din Rusia
-
astăzi, 14:06
Surse: Alegerile prezidenţiale 2025 ar putea avea loc pe 23 martie şi 6 aprilie