- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.11.2019, 07:00)
- Elena Crangasu
Viorica Dăncilă discută, luni, cu liderii minerilor care protestează de şapte zile la Paroşeni şi Uricani
Reprezentanţii minerilor de la Paroşeni şi Uricani care protestează de şapte zile în subteran sunt aşteptaţi, luni, la 9:30, la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul demis Viorica Dăncilă, a declarat pentru MEDIAFAX, Domokos Laszlo, preşedintele Sindicatului „Huila”.
Urmărește
305 afișări
Premierul demis Viorica Dăncilă discută, luni, cu liderii minerilor care protestează de şapte zile la Paroşeni şi Uricani
„Am fost sunat de către ministrul Muncii, ministrul Budăi, care dânsul ne-a spus că mâine, (luni - n.r) la 9:30, să fim la Palatul Victoria, că avem o întrevedere cu Viorica Dăncilă”, a afirmat Domokos Laszlo, preşedintele Sindicatului „Huila”, pentru MEDIAFAX.
Întrebat care sunt cerinţele minerilor, Domokos Laszlo a spus că aceştia doresc „Emiterea unui act normativ care să reglementeze acele venituri în completare, care au fost reglementate şi pentru cei care au fost diponibilizaţi şi în anii precedenţi.”
Preşedintele Sindicatului „Huila” a adăugat că, pentru stabilirea întrevederii, discuţiile au fost purtate telefonic cu ministrul demis al Muncii Marius Budăi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Minerii de la Paroşeni şi Uricani au fost vizitaţi, sâmbătă, de familii şi prieteni, după şase zile în care au fost blocaţi în subteran. Aceştia şi-au anunţat rudele că vor intra în greva foamei, dacă nu vor primi venituri în completare după închiderea minelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei peste o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani, care protestează de şapte zile în subteran, au ieşit, sâmbătă, la suprafaţă pentru a petrece câteva minute alături de familiile lor.
„Au venit familiile la poartă, rude, prieteni, colegi, copii. I-am scos afară pe toţi ca să îşi vadă familiile. De aproape o săptămână nu s-au văzut, azi e a şasea zi. Nu au mai fost acasă. Rudele îi susţin, tocmai de aceea au venit, familiile suferă. Acum, ei s-au întors în subteran. Sunt aproximativ 110-115 mineri, la Paroşeni şi Uricani. Au amânat greva foamei, cei care au anunţat că intră de mâine (duminică-n.r.) au amânat-o pentru luni", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Domokos Laszlo, preşedintele Sindicatului „Huila”.
11 dintre minerii care protestează în subteran la Paroşeni şi Uricani au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost duşi la spital.
Potrivit sindicaliştilor, oamenii sunt nemulţumiţi că nu vor primi venituri în completare după închiderea minelor, aşa cum au primit cei disponibilizaţi anii trecuţi.
Vineri seara a avut loc o nouă rundă de negocieri la care au participat doi secretari de stat s-a terminat fără nicio concluzie.
Reprezentanţii minerilor care protestează în subteran în Valea Jiului se vor întâlni cu Viorica Dăncilă şi Marius Budăi, luni, la 9:30, la Palatul Victoria, pentru a negocia condiţiile pentru oprirea protestelor. Aceştia doresc emiterea unui document, prin care să dispună de venituri în completare.
Reprezentanţii minerilor care protestează la Paroşeni şi Uricani, invitaţi de Dăncilă la Guvern luni
Viorica Dăncilă i-a invitat, la Palatul Victoria, pe liderii minerilor care protestează la Paroşeni şi Uricani
O delegaţie formată din reprezentanţi ai minerilor care protestează duminică, pentru a şaptea zi consecutiv, în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, este aşteptată luni dimineaţă la Palatul Victoria, iar apoi la sediul Ministerului Energiei, în încercarea de a găsi o soluţie la revendicările formulate de către aceştia.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: A murit politicianul Sorin Frunzăverde, fost ministru şi preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe