Viorica Dăncilă: Susţinem construirea a o mie de grădiniţe cu profil sportiv

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că Guvernul susţine construirea a o mie de grădiniţe cu profil sportiv. Executivul va acorda persoanelor juridice sau organizaţiilor neguvernamentale interesate de construirea grădiniţelor un ajutor de până la 500.000 de euro din cheltuielile eligibile.

Urmărește
244 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă: Susţinem construirea a o mie de grădiniţe cu profil sportiv

„Facem astăzi încă un pas pentru punerea în aplicare a programului -Investim în copii, investim în viitor, prin care vom susţine construirea, amenajarea şi dotarea a 1000 de grădiniţă cu profil sportiv. Adoptăm un memorandum prin care instituim o schemă de ajutor de stat cu un buget multianual de 500 de milioane de euro, cu începerea finanţării în acest an. Schema de ajutor de stat se adresează persoanelor juridice de drept-privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii, federaţii şi cluburi sportive”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Astfel, persoanelor juridice, asociaţiile sau ONG-urile interesate de construirea unor grădiniţe cu profil sportiv vor primi un sprijin de până la 500 mii euro sau garantarea creditelor în procent de până la 50%.

„Sprijinul va consta atât în acordarea unui ajutor de până la 500 de mii de euro din cheltuielile eligibile, cât şi în garantarea creditelor de către stat în procent de maximum 50%. Este un proiect de perspectivă prin care dorim să creem condiţii pentru încurajarea copiilor, să practice sportul, cu beneficii pentru sănătate”, a adăugat Dăncilă.

Premierul a anunţat, de asemenea, că fermierii care vor să îşi dezvolte investiţiile vor primi un avans de 30% din totalul cheltuielilor eligibile.

„Continuăm sprijinul acordat fermierilor prin susţinerea programelor de creştere a suinelor şi păsărilor. Avem pe ordinea de zi două proiecte de acte normative prin care aducem o serie de clarificări pentru buna desfăşurare a programului de susţinere a crescătorilor de suine şi programului pentru sprijinirea sectorului agricol. Facilităm accesul la finanţare ale fermierilor care vor să îşi dezvolte investiţiile, inclusiv prin acordarea unui avans de 30% din totalul cheltuielilor eligibile”, a conchis Viorica Dăncilă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici