Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă este de părere că UDMR va părăsi guvernarea şi se va alătura USL, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a răspuns că Uniunea are mai multe avantaje, pe termen scurt, dacă rămâne alături de PDL, însă pe termen lung riscă să nu mai intre în Parlament, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit lui Grama, Uniunea are mai multe avantaje dacă rămâne la guvernare pentru că deţine un număr „foarte mare” de funcţii, fiind a doua forţă politică participantă la guvernare.
„A obţinut şi are foarte multe foloase (UDMR – n.r.), are foarte multe interese să rămână în acest Guvern. Dacă ar ieşi din Guvern şi ar intra într-unul al coaliţiei (USL – n.r.), este clar că ar pierde o grămadă de posturi. Interesul pe termen scurt este rămânerea în Guvern, un interes obscur al celor care sunt în funcţii, la ciolan, dar populaţia pe care UDMR o reprezintă are oare acelaşi interes?”, a afirmat deputatul PSD.
Acesta a adăugat că liderii USL „s-au exprimat clar” în privinţa ieşirii UDMR de la guvernare, respectiv dacă Uniunea nu face un pas într-un interval de timp „acceptabil” nu va avea posibilitatea pe viitor să participe la ea.
„USL are în sondaje peste 60 la sută, la ce i-ar mai folosi coptarea UDMR într-o alianţă dacă nu vine acum? (…) Dacă UDMR va continua şi va merge până la capăt cu PDL, cred că va crea un culoar foarte favorabil PCM, ca la următoarele alegeri generale să intre PCM în Parlament şi să rămână UDMR pe margine”, a conchis preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama.