„Am avut astăzi (miercuri – n.r.) o discuţie constructivă cu domnul David Muniz, Chargé d’affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. În cadrul întâlnirii am subliniat, fără echivoc, că România este interesată să aibă o relaţie puternică şi de durată cu SUA, iar domnul David Muniz m-a asigurat că, parteneriatul strategic strâns dintre cele două state va continua şi în timpul administraţiei conduse de preşedintele Joe Biden”, transmite Kelemen Hunor.
El precizează că, în cadrul întâlnirii, subiectele de discuţie au vizat cooperarea din domeniul politicilor de securitate din zona Mării Negre şi în aripa de Est a NATO, despre dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă şi exploatarea rezervelor de ţiţei şi gaze naturale din Marea Neagră.
„I-am spus domnului David Muniz că în calitate de membru al guvernului, UDMR doreşte crearea unui mediu benefic pentru antreprenori, susţine ferm creşterea predictibilităţii şi transparenţei – acestea fiind baza încrederii şi a stabilităţii. România are nevoie de reforme şi investiţii de anvergură, trebuie dezvoltată reţeaua de autostrăzi, iar traficul din portul Constanţa trebuie să prospere, ceea ce poate fi un motor al economiei interne. Pentru noi, maghiarii din România este important ca SUA să fie atentă, în continuare, la relaţia dintre majoritate şi minoritate, la implementarea drepturilor noastre comunitare. În calitate de membru al Guvernului, obiectivul UDMR este să diminueze tensiunile apărute în ultimii ani între majoritate şi minoritate, şi să facem un pas înainte în dezvoltarea şi implementarea drepturilor comunitare. Domnul David Muniz, Chargé d’affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a apreciat această decizie a UDMR şi a Guvernului, şi ne-a asigurat de sprijinul său în acest demers”, conchide Kelemen Hunor.