Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina. Replica lui Volodimir Zelenski
UPDATE. Zelenski respinge ultimatimul „a la Hiter” emis de Putin (televiziunea italiaă)
Cu o zi înaintea unei conferinţe de pace din Elveţia, la care Rusia nu a fost invitată, Putin a stabilit o serie de condiţii în total dezacord cu cele cerute de Ucraina, relatează Reuters.
„Condiţiile sunt foarte simple„, a declarat Putin, enumerând acestea ca fiind retragerea completă a trupelor ucrainene de pe întregul teritoriu al regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie din estul şi sudul Ucrainei.
„De îndată ce vor declara la Kiev că sunt pregătiţi pentru o astfel de decizie şi vor începe o retragere reală a trupelor din aceste regiuni şi, de asemenea, vor anunţa oficial renunţarea la planurile lor de a adera la NATO – din partea noastră, imediat, literalmente în acelaşi minut, va urma un ordin de încetare a focului şi de începere a negocierilor„, a spus el.
„Repet, vom face acest lucru imediat. Bineînţeles, vom garanta simultan retragerea neîngrădită şi sigură a unităţilor şi formaţiunilor ucrainene”.
Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean în al treilea an de război. Ucraina spune că pacea se poate baza doar pe o retragere completă a forţelor ruse şi pe restabilirea integrităţii sale teritoriale.
Se aşteaptă ca la summitul din weekend din Elveţia, la care vor participa reprezentanţi a peste 90 de naţiuni şi organizaţii, să se abţină de la problemele teritoriale şi să se concentreze în schimb pe chestiuni precum securitatea alimentară şi siguranţa nucleară în Ucraina.
Kremlinul a declarat că reuniunea se va dovedi „inutilă” fără ca Rusia să fie reprezentată.