Vladimir Putin a vorbit cu Olaf Scholz despre acţiunile diplomatice şi culoarele umanitare. Cancelarul Germaniei i-a cerut să oprească vărsarea de sânge

Publicat: 09 03. 2022, 20:17
Actualizat: 09 03. 2022, 21:46

Cei doi lideri au discutat despre opţiuni în eforturile politice şi diplomatice. Preşedintele Putin a oferit informaţii despre măsurile aplicate pentru crearea coridoarelor umanitare în scopul evacuării civililor din zonele în care au loc confruntări militare„, a anunţat Preşedinţia Rusiei.

Un oficial de la Berlin a confirmat că Olaf Scholz a avut o conversaţie prin telefon cu Vladimir Putin, informează publicaţia Frankfurter Rundschau. Guvernul Germaniei urmează să ofere detalii despre conţinutul conversaţiei.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, i-a cerut din nou, miercuri, preşedintelui rus, Vladimir Putin, să oprească intervenţia militară în Ucraina, avertizând asupra efectelor continuării operaţiunilor. „Apelul meu adresat preşedintelui rus este: opriţi vărsarea de sânge, retrageţi trupele!”, a declarat Olaf Scholz, potrivit publicaţiilor Frankfurter Rundschau şi Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Berlin cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau.

„Este o catastrofă foarte gravă pentru poporul ucrainean, dar, din păcate, şi pentru poporul rus. Atacul asupra Ucrainei este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, iar lumea în care trăim nu mai este aceeaşi. Comunitatea internaţională nu va accepta acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei”, a atras atenţia Olaf Scholz.