Voicu: Modalitatea în care va candida Alianţa ACD-PSD în Bucureşti se va discuta zilele următoare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că subiectul legat de "modalitatea în care va candida Alianţa ACD-PSD" în Bucureşti, la alegerile locale, va fi discutată cu PSD în zilele următoare, precizând că liberalii nu au optat încă pentru o formulă anume.

Urmărește
4 afișări

Întrebat dacă se confirmă declaraţia primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie (PSD), potrivit căruia au existat discuţii cu liberalii despre posibila susţinere a lui Oprescu pentru încă un mandat la Primăria Generală, Mihai Voicu a declarat că subiectul privind "modalitatea în care va candida viitoarea Alianţă ACD-PSD" nu a fost discutata încă, urmând să fie tranşat zilele următoare.

"Nu am discutat cu PSD acest subiect, deci nu s-a luat o decizie. Problema legată de modalitatea în care va candida Alianţa ACD-PSD la alegerile locale pentru Primăria Generală a Bucureştiului şi primăriile de sector este un subiect care urmează să fie stabilit zilele următoare", a susţinut Mihai Voicu.

Liberalul a subliniat că în discuţiile şi negocierile care se vor purta cu liderii PSD nu vor viza "candidaţi", "persoane", ci doar "modalitatea în care va candida Alianţa".

În privinţa poziţiei PNL, Mihai Voicu a menţionat că liberalii sunt încă în faza consultărilor, fără a decide ce formulă ar fi optimă în vederea câştigării Primăriei Capitalei. "Încă ne mai consultăm cu ai noştri, cu liderii şi primarii din Bucureşti. Încercăm să găsim soluţia cea mai bună. Nu am luat o decizie", a spus purtătorul de cuvânt.

În privinţa, întâlnirii de miercuri a liderilor Alianţei ACD, Voicu a menţionat că a fost una obişnuită şi "au fost discutate elemente care să fie incluse în programul cu PSD, din partea Alianţei de Centru Dreapta".

Liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie a declarat, într-un interviu pentru cotidianul Gândul, că social-democraţii şi liberalii poartă discuţii pentru susţinerea candidaturii lui Oprescu la Primărie, ca independent.

"Vedem ce spun sondajele. În funcţie de asta voi afla dacă voi candida la 5, la Bucureşti, dacă îl susţin în ultimă instanţă, pe Oprescu. Mai vedem ce vrea şi Organizaţia PSD de Bucureşti. Poate îl susţine pe Sorin Oprescu, poate un alt candidat mai bun. Sau poate că alianţa PSD-PNL îl vrea pe Oprescu pentru Bucureşti. Am discutat cu liberalii, în principiu: la nivelul Capitalei să-l susţinem pe Sorin Oprescu, ca independent. Se poartă discuţii, de ce să vă mint? Dacă va fi el candidatul alianţei, asta e, îl susţinem. Dacă bucureştenii vor spune că el e cel mai bun, eu mă dau de-o parte şi mai aştept. Înseamnă că nu i-am convins încă. Iar eu nu vreau să leg numele meu de vreo pierdere. Până acum, pe unde m-am mişcat, Dumnezeu m-a ajutat să câştig. Sper că aşa va fi şi în continuare", a afirmat Marian Vanghelie.

De asemenea, Vanghelie declara, pe 14 ianuarie, că poate face "compromisul maxim" şi să-l susţină pe actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, la viitoarele alegeri locale.

"Ca să fiu sincer, eu am o problemă pe electoratul PSD, că mă bat cu Sorin Oprescu, pentru că Sorin Oprescu nu e văzut doar ca independent, Sorin Oprescu fură jumătate din electoratul PSD, ca să fiu corect", susţinea Vanghelie.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu a discutat cu liderii PNL despre un eventual candidat comun al celor două partide la Primăria Capitalei la alegerile din 2012.

Liderul PNL Bucureşti, primarul sectorului 1 Andrei Chiliman, neagă existenţa unor discuţii cu PSD pe tema susţinerii candidaturii actualului primar al Capitalei Sorin Oprescu pentru un nou mandat, aşa cum a susţinut liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici