Voicu: Remanierea e binevenită, dar să vizeze întreg Guvernul

Publicat: 04 06. 2010, 13:33
Actualizat: 07 11. 2012, 01:22

Întrebat cum comentează declaraţia lui Oltean, care a anunţat o remaniere guvernamentală pentru sfârşitul acestei luni sau începutul lunii viitoare, liderul liberal a menţionat că, din punctul său de vedere, remanierea e binevenită, dar cu condiţia să se refere la întregul Guvern în frunte cu premierul.

„Din punctul meu de vedere o remaniere este binevenită, cu o singură condiţie, remanierea să se refere la întreg guvernul în frunte cu Emil Boc”, a susţinut Mihai Voicu.

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că până la finele lunii iunie sau la începutul lunii iulie va avea loc o remaniere a Guvernului, fără a menţiona la ce miniştri se referă.

„Sunt unii miniştri care nu au confirmat”, a spus Ioan Oltean.

El a spus că premierul ar putea dispune, după aplicarea măsurilor de austeritate, o remaniere guvernamentală.

Oltean a spus că unul dintre miniştrii de care el, personal, ar fi nemulţumit este Mihai Şeitan, ministrul Muncii.