- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Voicu: Stabilirea dezbaterii moţiunii pentru marţi, perfect regulamentară şi constituţională
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, vineri, că dezbaterea moţiunii de cenzură în şedinţa comună de marţi a celor două camere ale Parlamentului, este "perfect" regulamentară şi constituţională, apreciind că PDL nu poate ataca la Curtea Constituţională eventuala adoptare a documentului.
Voicu: Stabilirea dezbaterii moţiunii pentru marţi, perfect regulamentară şi constituţională (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, apreciază că este "anormal" ca preşedintele Traian Băsescu să intre "a nu ştiu câta oară" cu "bocancii" peste Parlament, făcând referire la scrisoare şefului statului privind devansarea dezbaterii moţiunii de cenzură.
"Este total anormal şi se întâmplă a nu ştiu câta oară ca preşedintele, parte a puterii executive, să intre cu bocancii într-o putere separată, conform Constituţiei, respectiv puterea legislativă. Nu este admisibil ca domnul preşedinte să se considere şeful a tot ce mişcă în această ţară şi nu trag speranţe că-şi va modera poziţia, însă este o depăşire clară a atribuţiilor sale constituţionale", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Mihai Voicu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
Fostul ministru pentru Relaţia cu Parlamentul consideră că stabilirea pentru marţi a dezbaterii moţiunii de cenzură s-a făcut "perfect" regulamentar şi constituţional.
"Convocarea celor două camere reunite ale Parlamentului în ziua de marţi, a fost adoptată în birourile reunite ale celor două camere în unanimitate, cu votul reprezentanţilor PDL, cu votul doamnei Roberta Anastase. Nu a existat nicio contestaţie sau dezbateri sau poziţii contrare deciziei de a fi convocată şedinţa marţi. Convocarea este perfect regulamentară şi constituţională", a precizat Voicu.
Liderul PNL Dolj a mai spus că numărarea zilelor legate de dezbaterea moţiunii de cenzură reprezintă o discuţie "inutilă".
"Ideea de a număra zile în orice fel am dori, este inutilă. Pentru că textul constituţional spune că moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la citire. Ca să eliminăm orice confuzie cu privire la termenul «după», dacă termenul ar fi fost limitativ s-ar fi folosit «în cel mult». Deci diferenţa este clară între «după» şi «în cel mult» încât nu se pune problema să numărăm nişte zile, ci trebuie să vedem doar dacă au trecut trei zile. O discuţie inutilă", a declarat Mihai Voicu
De asemenea, Voicu a afirmat că PDL nu poate să atace la Curtea Constituţională posibila cădere a Guvernului în cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată, întrucât hotărârile Parlamentului nu pot fi contestate "în general".
"Hotărârile Parlamentului nu se pot ataca la Curtea Constituţională, în general. Aşa scrie şi în Constituţie, dar şi în legea de organizare a Curţii Constituţionale. Hotărârile Parlamentului nu se pot contesta, de acea adoptarea moţiunii făcându-se printr-o hotărâre, nu poate fi contestată", a arătat Mihai Voicu.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis conducerii Parlamentului, joi, o scrisoare privind devansarea dezbaterii moţiunii de cenzură, în condiţiile în care data decisă de Parlament în acest sens este 15 iunie. Şeful statului a invocat prevederi constituţionale potrivit cărora moţiunile de cenzură se dezbat după trei zile de la prezentarea în plen.
La rândul său, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră că cererea preşedintelui Băsescu pentru devansarea dezbaterii moţiunii este inutilă, data discutării în plen a demersului PSD fiind deja stabilită.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
astăzi, 22:26
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate