Voiculescu: Ar fi momentul ca USL să revină în Parlament, să demită Guvernul şi preşedintele

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, susţine că ar fi momentul ca USL să revină în Parlament, să demită Guvernul, să suspende preşedintele ţării şi să organizeze, în maximum trei luni, alegeri parlamentare şi prezidenţiale.

Urmărește
730 afișări
Imaginea articolului Voiculescu: Ar fi momentul ca USL să revină în Parlament, să demită Guvernul şi preşedintele

Dan Voiculescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Puterea a pierdut definitiv majoritatea în Senat şi, în zilele următoare, o va pierde şi în Camera Deputaţilor. Maşina de vot PDL-UNPR-UDMR se dezintegrează ireversibil. În acest context, cred că protestul parlamentar al opoziţiei şi-a atins obiectivele, regimul Băsescu nu mai controlează forul legislativ. În opinia mea, ar fi momentul ca, din 17 aprilie, USL să se întoarcă în Parlament, să lupte în plen şi comisii, să formeze o nouă majoritate, să demită Guvernul Ungureanu, să suspende preşedintele care încalcă sistematic Constituţia şi să organizeze, în maxim 3 luni, alegeri parlamentare şi prezidenţiale", susţine Voiculescu, într-o declaraţie remisă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

În opinia preşedintelui fondator al PC, "foarte probabil, după demiterea actualului Executiv, Traian Băsescu va încerca să tragă de timp, să susţină un guvern interimar, să prelungească boala societăţii şi economiei româneşti".

"Nu mai avem timp de manevrele sale. Domnul Băsescu trebuie să plece de bună voie sau demis prin mijloace constituţionale. Românii au nevoie de o guvernare solidă, stabilă, capabilă să introducă rapid impozitarea progresivă, să reducă TVA la alimentele de bază, să protejeze resursele minerale naţionale, să susţină investiţiile, să readucă salariile la nivelul din 2010 şi să elibereze justiţia de sub orice presiune politică pentru a-i putea sancţiona pe cei care au folosit bani publici pe criterii şi pentru interese politice", mai declară Voiculescu.

Senatorii Iosif Secăşan şi Cezar Măgureanu şi-au anunţat, marţi, în plen demisiile din PDL şi, respectiv, UNPR, primul trecând la PNL, iar celălalt declarând că rămâne independent. Puterea şi opoziţia au, după anunţurile făcute de senatorii Secăşan şi Măgureanu, câte 66 de senatori, în condiţiile în care cvorumul este de 68.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut liderilor USL, într-o scrisoare transmisă vineri, ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri, câte o scrisoare preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, şi preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, în deschiderea Congresului de la Romexpo, că formaţiunea sa nu are ce discuta şi negocia cu preşedintele Traian Băsescu, liderul social-democrat rupând de altfel scrisoarea de la şeful statului în faţa delegaţilor la congres.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici