Voiculescu: Ciornei ar putea să ajute la capitolul "Concurenţă"
Liderul PC Dan Voiculescu afirmă că partidul său este dispus să contribuie la optimizarea îndeplinirii obligaţiilor faţă de UE şi că a discutat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu posibilitatea ca eurodeputatul PC Silvia Ciornei să ajute la rezolvarea unor aspecte din "capitolul Concurenţă".
Voiculescu: Ciornei ar putea să ajute la capitolul "Concurenţă"
"Răspunzând întrebărilor vizând existenţa unei solicitări adresată de către primul-ministru Partidului Conservator pentru a contribui cu expertiză pentru optimizarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România faţă de UE, preşedintele Dan Voiculescu a subliniat că «astfel de discuţii cu şeful Guvernului şi cu formaţiunile politice sunt fireşti, iar PC nu poate decât să răspundă pozitiv unor solicitări pentru atingerea obiectivelor postintegrare»", se arată într-un comunicat PC remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Partidul Conservator consideră că orice iniţiativă care vizează identificarea unor modalităţi de optimizare a angajamentelor faţă de UE este pozitivă.
"Am discutat cu primul-ministru, ştiind că se acordă atenţie şi domeniului concurenţă, posibilitatea ca Silvia Ciornei să contribuie cu expertiza sa la rezolvarea unor aspecte mai sensibile de la acest capitol. Noi suntem dispuşi să răspundem cu toată deschiderea unor astfel de solicitări din partea Guvernului" a declarat Dan Voiculescu, citat în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump anunţă primele măsuri: Stare de urgenţă energetică naţională în SUA / Tarife şi impozite pentru ţările străine / Cartelurile desemnate drept organizaţii teroriste străine
-
Trump în primul discurs: „Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreaţă din nou"
-
De ce SUA nu pot „părăsi” Europa. Securitatea Statelor Unite depinde de bazele şi capabilităţile americane antirachetă din continentul european. România, un stat cheie
Premierul Tăriceanu a declarat, miercuri, că a apelat la fostul negociator-şef al României în relaţia cu UE Vasile Puşcaş şi la deputatul PSD Alin Teodorescu pentru o discuţie privind problematica europeană, urmând să fie stabilită o formulă prin care aceştia să fie "integraţi" în rezolvarea problemelor cu UE.
El a precizat că discuţia cu Puşcaş şi Teodorescu nu trebuie tratată ca o "consultanţă", ci ca o expresie a dorinţei sale de a apela la oameni de calitate în respectarea clauzelor negociate cu UE.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO