Voiculescu mai rămâne preşedintele PC până în 20 ianuarie 2008

Publicat: 29 11. 2007, 14:22
Actualizat: 05 11. 2012, 16:17

Voiculescu a precizat, după reuniunea Biroului Politic al PC, că a promis că nu va mai candida pentru funcţia de preşedinte al PC şi este un om de onoare. El a adăugat că va asigura până la congres preşedinţia partidului, iar apoi se va dedica în continuare PC. "Nu înseamnă că trebuie să fiu preşedinte pentru a mă dedica partidului", a arătat Voiculescu.

El a mai spus că nu intenţionează să plece din PC, având în vedere că îl interesează viaţa politică doar din prisma de a fi la PC.

Dan Voiculescu a arătat că, până la congres, vor mai fi analize în cadrul partidului privind rezultatele alegerilor europarlamentare, iar în acest sens, PC a încheiat un contract cu o firmă de marketing, care va prezenta un raport privind greşelile făcute şi cauzele care au dus la rezultatele obţinute de PC în euroalegeri.

Marţi, Dan Voiculescu a cerut "demisia de onoare" a conducerilor filialelor cu rezultate slabe la euroalegeri, apreciind că trebuie stabilită "responsabilitatea fiecăruia, de la bază până la preşedintele partidului" şi să fie luate măsurile care se impun.

PC a obţinut la alegerile europarlamentare de duminică 2,93% din voturile valabil exprimate.