Voiculescu: Nu cred că Băsescu este capabil să-mi dea un răspuns articulat la scrisoarea trimisă

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, luni, la Galaţi, că nu se aşteaptă să primească de la Traian Băsescu un răspuns "articulat şi calificat" la scrisoarea deschisă pe care i-a trimis-o, duminică, ci mai degrabă noi înjurături.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Voiculescu: Nu cred că Băsescu este capabil să-mi dea un răspuns articulat la scrisoarea trimisă

Voiculescu: Nu cred că Băsescu este capabil să-mi dea un răspuns articulat la scrisoarea trimisă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Aşa cum îl ştiu eu pe domnul Traian Băsescu, probabil că o să mă mai înjure o dată, de două ori, de trei ori. Un răspuns articulat, calificat nu cred că e capabil să-mi dea, mai ales că nu prea are ce să spună. Eu am devenit imun şi foarte tolerant cu Traian Băsescu pentru că el are o problemă patologică pot să-i spun şi, în general, e bine ca faţă de oamenii cu probleme să fim înţelegători", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Dan Voiculescu.

Preşedintele fondator al PC a făcut, totodată, aprecieri la activitatea politică a preşedintelui, spunând că personalitatea şefului statului "se referă la cap în gură", iar din acest motiv oamenii nu-l vor mai vota.

"Personalitatea domnului preşedinte se referă la cap în gură, pumni în gură şi noi, dacă l-am votat, de ce ne mirăm că-i aşa? Ăsta e şi motivul pentru care, probabil, oamenii normali la cap nu-l vor mai vota", a mai spus Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu a menţionat că din acest moment consideră încheiată campania electorală, iar motivul este acela că un ultim sondaj de opinie îl arată câştigător pe Mircea Geoană, care conduce cu 56 de procente, susţinând că nu se află în campanie electorală la Galaţi, ci pentru rezolvarea unor probleme organizatorice ale partidului.

"Vizita mea nu are nici o legătură cu campania electorală, cu votul de duminică, pentru că noi considerăm că această campanie a fost adjudecată şi că Mircea Geaonă va fi preşedintele României. Mă bazez pe un sondaj de aseară care arată că Geoană are 56 la sută şi Băsescu 44. Dar cel mai probabil o să apară rezultatele acestea astăzi (n.r. - luni) sau mâine", a susţinut Dan Voiculescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici